Leul s-a apreciat uşor în raport cu moneda europeană, în linie cu evoluţia din regiune, iar Banca Naţională a României (BNR) a calculat o rată de referinţă de 4,2511 lei/euro, în scădere cu 1,59 bani comparativ cu paritatea de marţi, de 4,2670 lei/euro.
În raport cu dolarul, moneda naţională a atins nivelul maxim al ultimelor patru luni şi aproape trei săptămâni. BNR a afişat un curs oficial de 3,1777 lei/dolar, cu 7,03 bani mai mic decât cel de marţi, de 3,2480 lei/dolar. Un curs inferior celui de miercuri a fost calculat de către banca centrală pe 4 mai, când dolarul a fost cotat la 3,1491 lei.
Evoluţia pozitivă a valutelor din regiune are la bază aprecierea monedei unice în raport cu dolarul american, de aproape 1%.
Primele transferuri din piaţa locală au fost realizate la un curs de 4,2550 – 4,2580 lei/eruo, uşor mai jos comparativ cu nivelul de la închiderea de marţi, de 4,2580 – 4,2590 lei/euro.
Ulterior, paritatea a continuat să scadă, şi a atins un minim de 4,2500 lei/euro, iar la ora 10:00 euro era cotat la 4,2515 – 4,2550 lei, volumele tranzacţionate fiind însă reduse.
Până la jumătatea zilei, cotaţiile din piaţa interbancară s-au menţinut uşor peste 4,2500 lei/euro, iar la ora 13:00 euro era cotat la 4,2520 – 4,2525 lei/euro.
Referinţa stabilită marţi de BNR a urcat uşor, pentru a patra zi consecutiv, şi a ajuns la 4,2670 lei/euro. Comparativ cu dolarul american, leul s-a apreciat şi marţi, iar paritatea de referinţă a coborât cu 1,08 bani, la 3,2480 lei/dolar, de la nivelul de 3,2588 lei/dolar înregistrat luni.
Băncile comerciale au afişat miercuri dobânzi de 1,96 – 2,46% pentru depozitele la o zi, uşor mai mici decât cele de marţi, de 2,03 – 2,51%, în contextul în care lichiditatea din piaţa s-a menţinut foarte ridicată, întrucât perioada de constituire a rezervelor minime obligatorii de către bănci se apropie de final. Pentru plasamentele cu scadenţa la o săptămână, ratele au urcat de la 4,5 – 5% la 5,52 – 6,02%.
SURSA: Mediafax