Cursul de referinţă anunţat de Banca Naţională a României (BNR) a scăzut uşor vineri, cu 0,58 bani, pentru a doua zi consecutiv, la 4,2471 lei/euro, aprecierea leului fiind determinată de ordinele de vânzare de euro introduse de un jucător străin.
Banca centrală a calculat joi o rată de referinţă de 4,2529 lei/euro.
Leul s-a depreciat însă vineri în raport cu dolarul american, cursul avansând cu 1,57 bani, la 3,2679 lei/dolar, de la cotaţia de 3,2522 lei/dolar din ziua anterioară.
Primele transferuri de vineri s-au realizat la 4,2530 lei/euro, nivel foarte apropiat de cel de la finalul şedinţei anterioare, de 4,2525 – 4,2540 lei/euro.
În prima oră a sesiunii, cotaţiile au oscilat între un minim de 4,2510 lei/euro şi un maxim de 4,2570 lei/euro. Ulterior, ordinele de vânzare de valută din partea unui jucător străin au dus paritatea în jos, până la un minim de 4,2360 lei/euro, însă pentru scurt timp.
După ora 12:00 cotaţiile au revenit peste nivelul de 4,24 lei/euro, fiind stimulate de cererea de euro din partea clienţilor comerciali şi de unele ordine de marcare a profiturilor, potrivit dealerilor.
La puţin timp după ora 13:00, când BNR anunţă cursul de referinţă, băncile tranzacţionau euro la 4,2502 – 4,2535 lei, iar volumele de valută transferată erau peste media şedinţelor anterioare.
Monedele statelor din regiune erau în scădere uşoară, cu până la 0,3%, potrivit dealerilor.
Băncile comerciale au afişat vineri dobânzi de 4,8% – 5,3% pentru plasamentele cu scadenţa la o zi, peste cele de joi, de 5,09% – 5,59%. Totuşi, randamentele pentru depozitele la o săptămână au coborât de la 5,42% – 5,92% la 5,08% – 5,58%.
SURSA: Mediafax