România s-ar putea reforma din temelii. Cum văd românii posibila schimbare a hărţii ţării?

Mai bine de 50% dintre cetățenii români sunt de părere că reforma administrativ-teritorială ar îmbunătăți calitatea serviciilor publice. Tot peste jumătate sunt de acord cu ideea unei reforme administrative care ar implica comasarea unor localități.

În plus, mai mult de jumătate dintre respondenți au o opinie favorabilă în privința posibilității înființării unor regiuni care să reunească mai multe județe.

Informaţiile provin dintr-o cercetare efectuată de INSCOP şi comandată de News.ro. INSCOP Research este o companie privată de cercetări sociale și marketing înființată în 2013.

Aşadar, revenind la cifrele concrete, un procent de 56,1% dintre cetățenii români sunt de părere că o reformă administrativ-teritorială ar îmbunătăți calitatea serviciilor publice din țară.

39,4% consideră că o astfel de reformă nu ar îmbunătăţi calitatea serviciilor, iar 4,5% nu știu sau nu au răspuns.

O reformă administrativ-teritorială este considerată benefică pentru îmbunătățirea calității serviciilor publice din România în special de către persoanele cu un nivel de educație mai ridicat, gulerele albe, cei cu venituri mai mari și locuitorii din București.

În schimb, tinerii sub 30 de ani, persoanele cu educație primară și cei inactivi potențial activi tind să fie împotriva acestei idei.

sondaj opinie 6 iunie
SURSA FOTO: INSCOP

Reforma administrativ-teritorială a României ar putea include şi unificarea/comasarea unor localități

În contextul în care reforma administrativ-teritorială ar include unificarea/comasarea unor localități, 58,6% dintre respondenți cred că aceasta ar putea îmbunătăți calitatea serviciilor publice din România.

Pe de altă parte, 38,3% sunt împotrivă, iar 3% nu știu sau nu răspund.

Reforma administrativ-teritorială, chiar și cu unificarea/comasarea unor localități, este văzută ca benefică mai ales de persoanele cu un nivel de educație mai ridicat, gulerele albe, cei cu venituri mai mari, locuitorii din București și angajații la stat.

Persoanele cu educație primară, gulerele gri și locuitorii din mediul rural sunt mai înclinați să fie împotriva acestei reforme în condițiile date.

sondaj opinie 6 iunie
SURSA FOTO: INSCOP

Ce cred românii despre comasarea judeţelor

Cum e văzută reforma administrativ-teritorială de către români? Sondajul a vrut să afle şi părerea românilor despre posibilitatea înființării unor regiuni care să reunească mai multe județe.

55,7% dintre respondenți au o părere pozitivă despre acest lucru, în timp ce 38,2% au o părere negativă, iar 6,1% nu știu sau nu răspund.

Opinia pozitivă față de înființarea unor regiuni este mai frecvent întâlnită în rândul bărbaților, persoanelor cu vârsta între 30 și 49 de ani, celor cu studii superioare, gulerele albe, celor cu venituri mai mari și locuitorilor din București.

Pe de altă parte, o părere negativă este mai des exprimată de tinerii sub 30 de ani, persoanele cu educație primară, gulerele gri, cei inactivi potențial activi și locuitorii din mediul rural.

sondaj opinie 6 iunie
SURSA FOTO: INSCOP

Metodologia sondajului de opinie

Sondajul a fost realizat de INSCOP Research la comanda Agenției de presă News.ro. Datele au fost colectate în perioada 20-25 mai 2024, folosind metoda CATI (interviuri telefonice).

Eșantionul, format din 1100 de persoane, este reprezentativ pentru categoriile socio-demografice semnificative (sex, vârstă, ocupație) ale populației neinstituționalizate din România, cu vârsta de 18 ani și peste.

Metoda de cercetare a fost interviul prin chestionar, cu o marjă de eroare de ±2,95% și un grad de încredere de 95%.