Mircea Fechet a vorbit despre scandalul Romsilva, dar și despre necesitatea de a aplica o reformă la nivelul Regiei Naționale a Pădurilor. Direcțiile silvice vin la pachet cu diferențe salariale, prime uriașe și chiar lipsa profitabilității în unele cazuri.
Scandalul Romsilva
În urmă cu o lună, spațiul public a fost luat cu asalt de un scandal care a avut în centrul său Romsilva. Mai exact, este vorba de dispariția a 33 de milioane de lei din fondul de conservare și regenerare a pădurilor și fondul de accesibilizare.
„Urmează să vedem cum a fost posibil, printr-o misiune de audit, încă nefinalizată, făcută de colegii mei de la corpul de control. Informația este una preliminară și controlul nu este finalizat. Vom verifica nu doar regia națională, adică sediul central de la București.
Ne propunem să verificăm toate direcțiile silvice care au avut pierderi foarte mari financiare în trecut pentru a vedea mai exact ce s-a întâmplat acolo. 33 de milioane lipsă nu sunt deloc bani puțini.
În timp ce acel cont trebuie să asigure o destinație foarte clară și precisă a acelor sume de bani, se pare că banii au mai fost plimbați dintr-o parte într-alta și au mai fost folosiți și la alte chestiuni. Aștept raportul final al corpului de control și, în măsura în care se va confirma, nu putem decât să îi tragem la răspundere pe cei vinovați”, a explicat ministrul Mediului.
Restructurarea direcțiilor silvice
Potrivit datelor publice, tot în urmă cu o lună, Ministerul Mediului a anunțat că va începe o restructurare a direcțiilor silvice în funcție de profitabilitate.
„Avem o hotărâre de Guvern ce urmează a fi pusă în consultare publică. Vom discuta și cu sindicatele și cu toate structurile asociative ce ar putea fi afectate de o astfel de măsură. Noi ne propunem să reorganizăm regia. Astăzi se întâmplă câteva anomalii în Regia Națională a Pădurilor, ce trebuie corectate. De exemplu, doi oameni cu aceeași pregătire profesională și cu aceeași fisă a postului primesc la sfârșitul lunii salarii diferite.
E posibil chiar într-o direcție silvică pe pierdere, adică o direcție modestă, să constatăm că avem salarii mai mari decât într-o direcție silvică cu profit. Regia Națională a Pădurilor se ocupă de foarte multe alte activități, în afară de exploatarea, vânzarea, paza și întreținerea pădurii.
Face o sumedenie de activități complementare, cu care n-am o problemă în principiu, dar dacă nu sunt profitabile, trebuie cumva gestionate separat”, a spus Mircea Fechet.
Bonusul de pensionare
Potrivit ministrului, Regia Națională a Pădurilor are 99 de directori, o cifră uriașă.
„Ce fac cei 99 de directori, este aproape de neimaginat. Eu cred că, dacă îi reducem cu 70%, nu va fi nicio tragedie. Regia Națională a Pădurilor, în loc să dea mașinile la pădurari, să păzească pădurea și să o gestioneze așa cum trebuie, le dă un plin de motorină sau două.
Le spune să-și facă treaba cu mașinile personale, că trebuie să meargă șefii. La o mașină, nu îți trebuie numai carburant, ci și cauciucuri, asigurare, revizie, o grămadă de alte cheltuieli. În Regia Națională a Pădurilor avem direcții cu 300.000 de hectare, de exemplu Caraș sau Suceava, și avem direcții cu 20.000 de hectare, directori sunt toți”, a spus acesta.
Mircea Fechet a precizat că, în ultimii ani, cea mai mare problemă în cadrul regiei este cea legată de bonusul de pensionare.
„Sunt câteva anomalii care s-au perpetuat în ultimii ani. Când am primit lista cu sumele plătite anul trecut de regie, am simțit că mă prăbușesc de pe scaun, pentru că 170 de milioane de lei din bani publici erau dați pe prime de pensionare. Regia spune mereu că veniturile sunt ale lor, nu interesează pe nimeni ce fac cu banii, nu-i interesează pe români.
Eu profit de emisiunea dumneavoastră să vă spun că orice așchie vândută din pădurea statului român, din Fondul Forestier Național, care a intrat în contul regiei, înseamnă bani publici, înseamnă banii românilor, nu ai pădurarilor, nu ai directorilor cu 300.000 sau 20.000 de hectare”, a precizat ministrul.
O reformă necesară
Ministrul a adus în vedere faptul că este necesar la acest moment să fie aplicată o reformă a Regiei Naționale a Pădurilor. Acesta a explicat că există prea multe direcții silvice, iar zonele de care sunt responsabile diferă ca mărime.
„Eu am să propun să avem o suprafață minimă de administrat dacă vrei să te numești direcție silvică. Este o decizie politică. Cred că 200.000 de hectare reprezintă un bun prag de plecare în dialogul cu sindicatul. Dacă împărțim 3 milioane de hectare administrate de Fondul Forestier Național la 200.000 de hectare, ai pe undeva la 15 direcții silvice, pare de bun simț. Acum avem 41, pentru fiecare județ în parte. Încerc să fac niște lucruri despre care nici nu s-a vorbit în ultimii 30 de ani.
Această reformă a regiei trebuia făcută acum 20 de ani sau măcar acum 4 ani, când toată lumea a văzut că intră într-un regres, într-un declin de la un an la altul. Merge din ce în ce mai prost, costurile cu salarizarea sunt foarte mari, costurile cu pensiile sunt nerușinate. Orice se întâmplă în Regia Națională a Pădurilor trebuie să fie ușor de explicat românilor. Așa am spus și sindicatelor, care ziceau că nimeni nu s-a atins de sporul de pensie de la Revoluție încoace. I-am rugat frumos să vină cu propuneri pe care eu să le pot explica milioanelor de români”, a spus acesta.
Protestele pădurarilor
Mircea Fechet a explicat că banii destinați sporurilor de pensie ar putea fi folosiți în alte scopuri mai utile.
„Sunt de acord cu măsuri. Poate vrem să dăm de banii aceia, că nu vreau să iau banii acasă sau să îi dau la bugetul de stat pe burse pentru tineri absolvenți de liceu silvic sau de facultate, pentru a-i convinge să vină să muncească în regie. Poate plătim din acei bani echipamente. Îi investim în modalități prin care putem face viața pădurarilor mai sigură”, a adăugat ministrul.
Luna trecută au avut loc proteste ale pădurarilor. Aceștia au amenințat cu greva generală în contextul în care nu se va rezolva problema veniturilor mici.
„Sindicatul își face treaba. Sindicatul mereu trebuie să dovedească pădurarilor că este foarte agresiv cu ministerul, cu ministrul. Am întrebat oamenii de ce au protestat la Guvern. Au spus că le-am tăiat 25% în decembrie. Ai luat salariul ianuarie?
Da – și ai luat salariul mai mic decât în decembrie cu 25%? <Nu, am luat salariu identic>. Dar ai luat salariul în februarie? <Da, l-am luat și în februarie și nu a fost mai mic decât în decembrie>. Atunci eu întreb: de ce protestezi dacă nu ți-a scăzut salariul, care e problema? < Ne denigrați>.
A denigra înseamnă a spune lucruri neadevărate, a distorsiona opinia celorlalți în legătură cu anumite situații. Ori eu niciodată n-am spus niciun neadevăr. Dacă n-aș fi vorbit eu despre bonusurile de 100.000 de euro la pensionare, credeți că nu s-ar fi aflat? De ce să spui că denigrez pe cineva atunci când spun adevărul despre o situație pe care încerc să o corectez”, a precizat ministrul Mediului.
Garda Forestieră Națională
Mircea Fechet a explicat că ordonanța din decembrie a afectat o categorie importantă de angajați. Acesta a precizat că lucrează activ cu prim-ministrul pentru a corecta această problemă.
„Este o categorie la care țin extrem de mult și care este astăzi afectată, iar acest lucru trebuie corectat. Pe calea aceasta, țin să le comunic colegilor mei de la gărzile forestiere că am discuții constante cu prim-ministrul pentru a găsi o soluție. Lor le-a scăzut salariul cu 25%.
Ei nu mai beneficiază de acel spor tradițional și deja am semnale că unii se pregătesc să plece din sistem. Ar fi o pierdere pentru Garda Forestieră Națională, ne-a luat ani de zile să formăm acei oameni. Garda forestieră are astăzi 600 de angajați. Împreună cu prim-ministrul vom găsi soluții pentru că oamenii care pleacă cu mai puțini bani acasă să revină la vechile lor salarii”, a precizat ministrul Mediului.