Materialul propune o reformă economică profundă și are la bază idei ale unor economiști și gânditori de prestigiu, fără a putea fi cantonat exclusiv ȋntr-o anume ideologie.
,,Eu cred că necesitatea implicării noastre sociale, ȋn calitate de cetățeni, depășește clasicele ȋndemnuri ,,plantează un copac” sau “construiește o casă”. Cred că avem nevoie să ne implicăm, ȋn măsura posibilităților, mai activ ȋn societate, ȋn special ȋn vremuri dificile, cum sunt cele pe care le trăim.
Acesta a fost principalul motiv pentru care am candidat independent la Primăria Capitalei, ȋn 2020 și pentru care am scris, acum, cartea ,,Pentru o Românie de aur”. Deși poate părea utopic, România noastră chiar poate prospera și ajunge printre cele mai importante economii din lume. Avem resurse, atât umane, cât și naturale, dar ne lipsesc viziunea, curajul și voința politică”, declară Octavian Bădescu.
Ȋn viziunea antreprenorului, România ,,de aur” este o țară cu o economie liberă, echitabilă și stabilă, unde nu există inflație și șomaj. Bădescu nu doar enumeră doar obiective concrete și măsuri prin care să ajungem acolo, dar explică ce și cum trebuie făcut și argumentează acțiunile propuse.
Ideile principale din carte sunt inspirate din principiile unor economiști și filozofi de prestigiu, iar analiza readuce ȋn lumină, cu precădere, perspectiva economistului și academicianului român Anghel Rugină ȋn privința dezvoltării țării, pe care autorul o consideră ȋncă de actualitate.
Ce propune Octavian Bădescu pentru o Românie ,,de aur”?
Octavian Bădescu inovează ȋn zona socio-economică prin materialul ,,Pentru o Românie de aur”, așa cum a inovat și ȋn business, ȋn cadrul companiilor Sameday Courier, Retailplus Eastern Europe și Freedom Group. Mare parte dintre măsurile expuse ȋn carte ar putea fi considerate revoluționare, dar sunt relativ ușor de implementat, cu impact rapid și pozitiv asupra economiei și vieții românilor. Iată cateva exemple:
- eliminarea diferențelor de tratament, din toate perspectivele, ȋntre companiile de stat și cele private și ȋntre persoanele fizice și cele juridice;
- ȋnființarea unor instituții cu obiective specifice, precum Centrul de Calcul al Prețurilor de Echilibru, care să ajute la existența unor prețuri stabile, corecte și transparente;
- stabilirea unor bugete multianuale echilibrate, fără deficite, și a unor bugete anuale excepționale, aprobate ȋn baza consultării contribuabililor;
- transformarea Băncii Centrale ȋntr-una “de echilibru”, emitentă a unei monede cu acoperire 100% ȋn aur, pentru a stopa inflația si facilita păstrarea valorii economiilor oamenilor;
- introducerea unei monede complementare, cu acoperire 100% ȋn diferite active și controlată de către cetățeni, pentru facilitarea dezvoltării economice cu resurse interne;
- transformarea sistemului bancar ȋntr-unul de tip clasic, de echilibru, axat pe două activități: păstrare de lichidități și creditare integral legată de economisire, pentru a nivela ciclurile economice și șomajul involuntar aferent și diminua consumerismul favorizat de inflația prin credit;
- simplificarea legislației, diminuarea intervenției statului și ȋncurajarea pieței libere, concurenței și inițiativelor private.
Materialul are opt capitole, printre care ,,10 dileme privind guvernarea”, ,,Prioritățile României”, ,,Ce nu trebuie și ce trebuie să facă un Guvern” și ,,Reformele autentice imperios necesare”. La final, principalele 20 de măsuri propuse sunt sintetizate ȋntr-o anexă.
Cartea “Pentru o Românie de aur” poate fi comandată atât ȋn format fizic, cât și PDF, pe www.romaniadeaur.ro.
Cine este Octavian Bădescu?
Octavian Bădescu este antreprenor în sectorul serviciilor și investitor, actualmente proprietar al companiei de consultanță imobiliară Freedom Group. Ȋn 2007, a fondat Sameday Courier, prima companie de curierat din România, listată la bursă și vândută ulterior către eMag, apoi a activat ȋn domeniul imobiliar.
S-a implicat ȋn diferite proiecte de formare a tinerilor, ȋmpreună cu comunitatea RBL. Susținător al unei piețe libere și a libertății în ansamblu, în ultimii doi ani, ca reacție la abordarea politică ȋn pandemia COVID-19, Octavian Bădescu a demarat inițiativa online #hailatreaba, a militat pentru respectarea libertății individuale și pentru menținerea economiei deschise.
A candidat ca independent la Primăria Capitalei, ȋn 2020.