In lipsa unor strategii si a unor programe coerente, dar si a managerilor pregatiti pentru a conduce un sistem, reforma invatamantului a inceput cu… susul in jos. Din cauza
unor deficiente de programare, reforma invatamantului preuniversitar si programul Bancii Mondiale au inversat ciclul normal: s-a inceput cu manuale alternative (1995), apoi s-au elaborat programele scolare corespunzatoare (1996-1998), s-a trecut apoi la planul de invatamant (1999) si de abia la inceputul anului scolar 1999-2000 s-a pus mai serios problema unor schimbari majore in formarea profesorilor. Intre timp, noile manuale scolare si planul de invatamant, ca si noul sistem de evaluare/examinare introdus la inceputul anului scolar trecut au fost puse in practica de peste 300.000 de profesori formati, in majoritate, inainte de 1989 sau tineri complet demotivati de perspectivele ce li se ofera in cariera. De aceea, programele de modernizare a invatamantului lansate dupa 1990 nu au produs nici o transformare a structurilor de rezistenta ale sistemului: managementul si finantarea educatiei, relatia scolii cu mediul comunitar, sistemul de formare a personalului didactic sau sistemul de evaluare si motivare a acestuia.
„Acest lucru se poate observa chiar de la formarea initiala – accentueaza liderul FSLIR, Aurel Cornea. La facultatile cu profil pedagogic, calitatea candidatilor este sub nivelul celor de la alte institutii. Dupa absolvire, chiar daca trec la catedra, salariul mic demotiveaza si apar fluctuatii de personal foarte mari, ceea ce bulverseaza sistemul. Tinerii nu intra in invatamant cu gandul sa ramana.” Cat despre promovarea cadrelor didactice nu se poate spune decat ca a ramas la fel ca inainte de 1989: pe baza de vechime si grade didactice. Putini sunt profesorii care dupa obtinerea gradului I mai sunt cu adevarat motivati sa se perfectioneze.
Nici despre esalonul superior acestora nu se poate vorbi de bine. Inspectorii scolari, directorii de scoli sau managerii universitari au ocupat aceste pozitii drept forme de promovare sau recompensare pentru experienta profesionala (cand nu a fost utilizat algoritmul politic), fara sa
existe certitudinea ca acestia au si competente manageriale. In timp ce profesorilor li s-a impus schimbarea conceptelor asupra planurilor de invatamant, inspectoratele scolare au continuat sa-si mentina rolul de control administrativ, facand abstractie de controlul calitatii procesului didactic, functie vitala pentru schimbarea sistemului. „Este aberant ca dupa zece ani un director de scoala sa-ti raspunda ca inspectia la ore este singurul lucru pe care il face. In Occident – explica dl Aurel Cornea – directorul este absolvent al unui institut superior de management, or, la noi, incepand cu 1996, singurul criteriu care functioneaza perfect in numirea pe functie este algoritmul politic.”
Tot mai putin educati
Subfinantarea cronica generala a educatiei, numarul insuficient de cadre didactice calificate, nivelul redus de salarizare, imposibilitatea sustinerii studiilor de catre familie, rata ridicata a somajului in randul absolventilor de invatamant profesional si liceal, dar si scaderea prestigiului social al profesiei (perceptia negativa a importantei educatiei) constituie doar cateva dintre cauzele majore care au contribuit la agravarea starii sistemului de invatamant din Romania.
Cu exceptia invatamantului superior unde s-a remarcat o crestere constanta a numarului studentilor, gradul de cuprindere in invatamant a elevilor a inceput sa inregistreze tendinte negative dupa 1990 – cu anumite fluctuatii – la toate grupele de varsta. Cea mai drastica reducere a ratei de participare la educatie s-a putut constata la nivelul invatamantului secundar (70% in 1998). O analiza mai atenta insa, pe zone geografice, ilustreaza o rata de cuprindere considerabil mai scazuta in judetele din nord-estul tarii (59,2%), fata de cele din sud (65,3%) sau sud-est (65,2%).
In anul 1998-1999, din totalul elevilor cuprinsi in invatamantul secundar, 616,5 mii (61%) frecventau invatamantul vocational (licee de specialitate, scoli profesionale si de ucenici). Spre deosebire de anii anteriori, in ultima vreme se constata in licee o reducere puternica a ponderii elevilor la profilele industriale si agricole, in favoarea liceelor teoretice. Explicatia este simpla: insuficienta practicii si a specializarii realizate prin aceasta forma de pregatire face imposibila intersectarea aptitudinilor absolventilor cu nevoile de pe piata muncii. In general, elevii care urmeaza un liceu teoretic sunt doar cei ce intentioneaza sa continue studiile intr-o institutie de invatamant superior. Anul trecut, spre exemplu, 42,3% din totalul somerilor proveneau din randul tinerilor cu liceu.
Nici scolile profesionale si de ucenici nu s-au mai bucurat de interes. La diminuarea atractivitatii acestei forme de pregatire si scaderea numarului de elevi au concurat o serie intreaga de cauze, in afara de cea evidenta a cresterii numarului de someri (29%): dezechilibrul dintre cererea fortei de munca si oferta de educatie a sistemului de invatamant; flexibilitatea redusa a sistemului de educatie si adaptarea insuficienta a acestuia la dinamica schimbarilor din economie.
Compensativ insa, invatamantul postliceal s-a extins foarte rapid: numarul unitatilor s-a dublat practic fata de 1990. A crescut si numarul elevilor care frecventeaza acest nivel de formare – de la 29 mii in anul 1991, la 86 mii in 1998 – si, pe cale de consecinta, cel al personalului didactic. Principalele profile de specializare spre care s-a concentrat interesul
cursantilor au fost in domeniul tehnic, agricol, in transporturi si telecomunicatii, comert, sanitar, acesta din urma atragand jumatate dintre tineri.
Cat priveste invatamantul superior, nu trebuie uitat ca inainte de ‘89 Romania ocupa ultimul loc in Europa in ce priveste numarul de studenti la suta de mii de locuitori. Incepand cu anul 1990 a avut loc o adevarata explozie a sectorului privat: in prezent exista 50 de institutii particulare fata de 49 institutii publice de invatamant superior. Se constata o crestere spectaculoasa a numarului de studenti – de la 164 mii in 1990, la 408 mii in 1999 – si a ratei de cuprindere, de la 10,6% la 25,4%. Peste 32% din studenti frecventeaza invatamantul particular, alternativa fiind insa accesibila tinerilor proveniti din familii cu venituri mai mari.
In acelasi timp, invatamantul superior a cunoscut si mutatii structurale esentiale: s-a diminuat drastic invatamantul tehnic si a sporit spectaculos ponderea studentilor in domeniul economic, juridic si pedagogic. Explozia ofertei a dus insa la deteriorarea standardelor de calitate, mai ales ca si universitatile de stat
si-au marit intre timp efectivele cu 150%. Autonomia universitara si posibilitatea de decizie la nivel local nu au dus la simplificarea calificarilor si specializarilor. Dimpotriva! Multe dintre acestea reflecta mai degraba interesul tinerilor sau al parintilor acestora pentru un titlu academic decat perspectiva confruntarii cu piata muncii.
Unii au pus cartea-n cui
In absenta unei adevarate piete a muncii, care sa regleze relatia cu oferta de absolventi calificati, in ultimii ani abandonul scolar a inceput sa devina un fenomen ingrijorator. In perioada 1994-1998 acesta reprezinta aproximativ 4% in invatamantul liceal si oscileaza intre 4,1 si 6% la nivelul scolilor profesionale, 6 si 8% in scolile de ucenici, iar in invatamantul postliceal intre 6 si 8,4%. Ratele de abandon pentru liceele de specialitate si cele teoretice sunt de 4,4%, respectiv 3,8%. Mai trebuie mentionat faptul ca peste 70% din totalul elevilor din invatamantul secundar care abandoneaza scoala provin din invatamantul vocational (licee de specialitate, scoli profesionale si de ucenici). Doar in cazul liceelor teoretice, frecventate de obicei de elevi cu un nivel inalt de aspiratii profesionale, posibil de realizat prin finalizarea invatamantului superior, si care provin din medii familiale favorizate, rata abandonului variaza intre limite rezonabile. r
La nivel global, in timp ce r
populatia scolara se reduce, numarul unitatilor scolare si al personalului didactic creste. In consecinta, in timp ce numarul de elevi pe clasa se diminueaza, ceea ce pe de o parte este un castig potential in planul calitatii pregatirii, pe de alta parte, in unele zone, se constata o folosire insuficienta a spatiilor de invatamant ca urmare a abandonului scolar. Statistica arata ca in ultimii ani capacitatea totala de scolarizare a sporit cu 50%, personalul didactic cu 72,5%, in timp ce populatia scolara s-a redus cu 20%. Situatia concreta din teritoriu evidentiaza insa ca numarul cadrelor didactice calificate este insuficient, iar profesorii din mediul rural sunt subincarcati in raport cu numarul optim de elevi, ceea ce conduce la cresterea costului unitar per elev. In perspectiva reducerii numarului elevilor din cauze demografice in special si a cererii de calificare in urmatorii ani, dar si a insuficientei resurselor financiare cu impact asupra ofertei de scolarizare si formare profesionala, in viitorul nu prea indepartat este posibil sa apara nevoia disponibilizarii unei parti importante a personalului didactic.r
Cu exceptia scolilor profesionale si de ucenici, numarul unitatilor scolare a crescut semnificativ, cu deosebire pe seama invatamantului postliceal si tehnic de maistri (+ 143,5% in 1996 fata de 1990) si a celui superior (+116%). Intr-un raport asupra schimbarilor intervenite in invatamant, ministrul Andrei Marga arata ca in 1998 infrastructura invatamantului a inregistrat ameliorari in diferite localitati in care s-au construit localuri scolare si universitare. Pana la rectificarea bugetului din septembrie 1998, MEN a deschis 265 de santiere de constructii scolare si universitare. Din 1998 si 1999 s-a trecut la constructia a peste 10.000 de locuri in camine studentesti. S-au incheiat constructii de facultati si r
s-au achizitionat cladiri pentru universitati. A inceput programul de reabilitare a scolilor, cofinantat de Guvernul Romaniei si Banca Mondiala, care cuprinde peste 800 de scoli. In 1999 s-a instituit Fondul special pentru sustinerea invatamantului, care va relansa, pe o scara noua, investitiile in domeniu.r
Intre sublim si grotescr
Pe de alta parte, semnatarii recentei motiuni din Parlament privind actuala stare critica a sistemului national de invatamant, datorata subfinantarii arata ca „restrangerea drastica a investitiilor, a consolidarii cladirilor avariate, precum si degradarea multora dintre cele existente fac imposibila desfasurarea activitatii normale de invatamant; internatele, caminele studentesti si cantinele sunt, in majoritate, spatii insalubre, cu dotari care sunt depasite fizic si moral.” Dar, ceea ce intrece aceasta stare jalnica a invatamantului este situatia materiala a profesorilor. Din cauza salarizarii si conditiilor improprii de trai, in mediul rural se inregistreaza deja un deficit major de profesori. Ca sa nu mai vorbim despre calificarea lor! „In zonele rurale – ne spune liderul FSLIR, Aurel Cornea – multi profesori sunt doar absolventi cu diploma de liceu care nici macar nu au mai fost specializati in timp.” De altfel, si cadrele didactice din orasele mari, au limitat accesul la informare si specializare. Dintr-un salariu de bugetar este imposibila chiar si achizitionarea manualelor alternative dupa care trebuie sa predea elevilor. Despre abonamente la publicatii de specialitate sau cumpararea cartilor recent aparute nici nu se mai poate vorbi. r
In conditiile in care in Romania un calculator revine in medie la 180 de elevi, declaratiile ministrului invatamantului despre reforma demonstreaza cat de bine cunoaste Domnia sa realitatea din Romania. „Trebuie trase consecinte din foarte probabilul apus al calificarii simple, clasice si venirea pe scena a colaboratorului multifunctional, a specialistului in profil multidisciplinar. O noua cultura profesionala se organizeaza in jurul computerului, al instrumentelor comunicarii.” Cand nici macar profesorii universitari nu isi permit, din salariile lor, plata unui abonament individual la Internet, dl Andrei Marga vorbeste despre „absorbtia aquis-ului comunitar” si cooperari internationale care „se deplaseaza spre formele activitatilor comune, precum: joint curriculum, joint research unit, licente in cotutela, doctorat in cotutela, cursuri de vara in coorganizare…” s.a.m.d. Pentru a face reforma intr-un sistem trebuie sa-l cunosti indeaproape, altfel acest gen de declaratii nu fac altceva decat sa starneasca si mai mult nemultumirea cadrelor didactice fata de conditiile materiale umile in care isi desfasoara activitatea. r
Intre sublimul discursurilor ministeriale si grotescul invatamantului nu este decat un pas. Specialistii din MEN ne-au facut dovada existentei acestei prapastii. Imposibilitatea de a ne documenta asupra situatiei din invatamant cu ajutorul lor ilustreaza cu prisosinta ca nu detin nici macar informatii elementare in domeniul pe care-l conduc. tr