Mircea Fechet anunță restructurare masivă la Romsilva

După ședința de Guvern de joi, ministrul Mircea Fechet a explicat că bugetul Romsilva propus pentru anul 2025 a fost considerat nesatisfăcător, având în vedere potențialul regiei.

Profitul estimat de 40 de milioane de lei – echivalentul a circa 10 lei pe hectar – a fost considerat mult prea mic, în condițiile în care Romsilva administrează aproximativ 4 milioane de hectare de pădure.

„Am respins propunerea de buget pe care au comunicat-o ministerului. Am găsit-o prea puţin ambiţioasă. Profitul propus pentru anul 2025 de către conducerea actuală a Regiei era, dacă îmi amintesc bine, de aproximativ 40 de milioane de lei. Asta înseamnă aproape 10 lei la hectar, ceea ce, în opinia mea, reprezintă o sumă prea mică, Regia Naţională administrând aproape patru milioane de hectare de fond forestier în România”, a declarat ministrul Mediului Mircea Fechet, după ședința de Guvern.

Noul proiect de reorganizare prevede comasarea direcțiilor silvice, astfel încât fiecare să administreze cel puțin 200.000 de hectare. În plus, ocuparea posturilor de conducere se va face prin concurs național, organizat la sediul central, pentru a asigura transparență și șanse egale tuturor candidaților din domeniu.

„Am propus ca o Direcţie silvică să nu poată avea mai puţin de 200.000 de hectare. E adevărat că urmează să compensăm, pentru că nu-i tot una să ai pădure la munte sau să ai pădure la câmpie. Astăzi, există Direcţii silvice cu puţin peste 20.000 de hectare. Consider că pentru a deveni director, înainte de toate, trebuie să ai o suprafaţă însemnată de pădure pe care să o administrezi. Totodată, angajarea personalului Romsilva se va face prin concurs naţional, organizat la sediul structurii centrale. Dorim, aşadar, să oferim şanse egale celor care aleg să profeseze în domeniul silviculturii”, a subliniat ministrul de resort.

mircea fechet
SURSA FOTO: Facebook

Stoparea bonusurilor și eliminarea inechităților salariale

Ministrul Mircea Fechet a atras atenția și asupra disparităților salariale existente în interiorul companiei. Potrivit acestuia, remunerațiile variază considerabil de la o direcție la alta, chiar și pentru aceleași funcții sau niveluri de experiență.

Începând cu 2025, în conformitate cu OUG 156/2024, toate bonusurile vor fi eliminate. Aceasta vine în completarea unei măsuri luate anterior: reducerea cu 60% a sumei totale acordate ca bonusuri în anul 2024.

De asemenea, în urma inspecțiilor efectuate de Corpul de Control al Ministerului Mediului, s-au constatat cazuri de „bonusuri nerușinate” plătite unor directori la pensionare – unele ajungând și la 100.000 de euro – care apoi au revenit pe posturile anterioare. În urma acestor descoperiri, regulile privind acordarea beneficiilor au fost înăsprite, iar unii directori au fost demiși.

Romsilva riscă să nu înregistreze profit

La momentul înființării, în 1991, Romsilva avea peste 46.000 de angajați și administra 6,3 milioane de hectare. Până la sfârșitul lui 2023, numărul angajaților scăzuse la puțin peste 14.000, iar suprafața administrată a fost redusă la 3,12 milioane de hectare din proprietatea statului.

Regia oferă servicii silvice și pentru alte 1,2 milioane de hectare în proprietate privată, gestionează 22 de parcuri naționale și naturale și administrează 16 herghelii și depozite de armăsari.

În ciuda acestor responsabilități vaste, rezultatele financiare nu sunt pe măsura potențialului. Între 2019 și 2023, profitul brut cumulat a fost de aproximativ 792 de milioane de lei, din care peste 700 de milioane au fost virați la bugetul de stat. Cu toate acestea, Romsilva riscă să nu înregistreze profit, potrivit avertismentelor lansate de ministrul Fechet încă din luna ianuarie.