Anul 2012 va fi pentru România încă un an de urcare a muntelui Golgota. Așa cum vor fi mulți ani de-acum încolo, pentru România și pentru celelalte țări europene.
E o Golgotă pentru că românii, la fel ca și ceilalți europeni, va trebui să învețe să se întindă doar atât cât le este plapuma. Adică, fără datorii la bugetul statului, ba chiar și cu excedente, adică să-și creeze rezerve pentru a plăti datoriile din urmă. Austeritate, se strigă în piața publică, sufocăm economia cu atâta austeritate! Dacă austeritate înseamnă să te bazezi numai pe forțele proprii și să-ți adaptezi nivelul de trai doar la propriile resurse, atunci austeritatea va însemna normalitate. Anormal a fost ceea ce s-a întâmplat până acum: să rostogolim datorii mai vechi împrumutându-ne în fiecare an mai mult. Aceasta nu era o cale de a stimula economia, ci era o cale sigură către faliment.
Paradoxal sau nu, România a început mai repede decât alții să-și facă singură curățenie, tăind salarii și alte subvenții sociale sau mărind TVA. Măsuri cu atât mai dureroase cu cât veneau după doi ani, 2007 și 2008, de excese nemaiîntâlnite: majorări de pensii și salarii de 50%-60%. În doar doi ani. Ca un termen de comparație, în Germania salariile au crescut în zece ani cu 22%! Un semn clar de optimism pentru România vine dintr-o direcție foarte sănătoasă: în perioada de criză exporturile românești au crescut cu 25%-30% pe an, ajungând în 2011 la circa 45 miliarde euro. Tot ca termen de comparație, înainte de ‘89, când exporturile se făceau cu Miliția la poarta întreprinderii, niciodată nu a fost atins pragul de 10 miliarde dolari. Dacă țările europene, către care se îndreaptă majoritatea exporturilor, vor avea probleme mai mari în noul an, e de așteptat ca și creșterea exporturilor să se mai domolească.
Discuția despre industrie însă trebuie împărțită în două: partea privată va reuși să se descurce și chiar să crească în pofida unui mediu ostil. Companiile de stat vor rămâne piatra de moară a economiei românești. Un management incompetent și dușmănos va continua să risipească resurse importante ale societății. Dacă guvernul Boc a făcut progrese de neimaginat în domeniul educației, al legislației muncii, al asistenței sociale și, în curând, în domeniul sanitar, sectorul economic va rămâne călcâiul lui Ahile. Din păcate, singurele soluții corecte și sănătoase, privatizarea sau închiderea celor fără perspectivă, pur și simplu nu sunt luate în calcul. Așa-zisul management privat sau vânzarea de pachete minoritare de acțiuni sunt doar paliative, acceptate mai mult de gura FMI decât din convingere. Aplicarea vechilor metode, subvenții mai mult sau mai puțin mascate, vânzarea la prețuri scăzute a unor resurse (de exemplu, gaze ieftine pentru combinatele de îngrășăminte), nu sunt măsuri anticriză, ci decizii prin care eforturile părții sănătoase ale economiei sunt subminate sau neutralizate. Adică, unii produc, creează valoare adăugată, dar totul se scurge prin găurile companiilor de stat.
Băieții deștepți vor continua să încaseze sute de milioane de euro, plimbând hârtii și vânzând energie, în timp ce miniștrii ridică din umeri că nu pot rezilia contractele. Dar pot face altceva: să impună companiilor sale, adică celor de stat, care sunt clienții principali ai băieților deștepți, să nu mai cumpere curent de la aceștia. Și dacă nici Transelectrica nu ar accepta să le exporte energia cumpărată ieftin, băieții deștepți s-ar sufoca singuri. Agricultura va continua să fie o surpriză plăcută; concentrarea proprietății a continuat fără prea multă gălăgie, iar efectele pozitive se vor vedea în anii viitori. Este nerelevant dacă noii proprietari nu sunt cetățeni români. De altfel, dacă ar fi de ales între a menține niște terenuri nelucrate aflate în posesia cetățenilor români sau ca aceleași terenuri să fie cumpărate de străini care investesc în respectivele suprafețe, cred că varianta a doua este cea care aduce mai mult profit întregii societăți.
Marea vulnerabilitate a economiei românești în 2012 va rămâne reticența băncilor în a credita companiile și populația. Chiar dacă acest comportament este, până la urmă, firesc, atâta timp cât băncile nu sunt sigure nici de cât vor mai primi înapoi din vechile credite acordate, nici de potența de a rambursa a celor care solicită credite noi, iar băncile-mamă au propriile probleme la ele acasă, băncile nu trebuie forțate prin măsuri administrative să deblocheze creditarea. Ar fi o prostie și ar avea efecte secundare mult mai puternic negative. La fel cum o mare prostie ar fi și ca statul să-și dorească a avea bănci mai multe sau mai mari în proprietate, care să fie mai generoase cu creditele. Criza actuală este un sfârșit de epocă în întreaga lume, dar mai ales în Europa. A epocii în care s-a trăit bine, peste ceea ce putea oferi economia, prin îndatorarea statului până la limita la care toată lumea a înțeles că acele datorii, chiar făcute de stat, nu vor putea fi plătite niciodată. Criza marchează începutul ajustării, al resetării, care va fi dureroasă și de lungă durată. Mulți ani de-acum încolo.
România pleacă la acest drum dintr-un punct evaluat, îndeobște, incorect: că ne aflăm într-o perioadă îngrozitoare. De fapt, economia noastră se află la cel mai înalt nivel! La fel și în ceea ce privește nivelul de trai! Poate suna paradoxal doar dacă suntem influențați de valul de strigăte și lacrimi false de pe ecranul televizoarelor. Dacă apelăm strict la cifre și indicatori, fără emoții și patetism, vom vedea că așa este. Și numai cifra de mai sus, referitoare la valoarea exporturilor, ne dă o imagine despre anvergura economiei românești în comparație cu trecutul. La fel și în privința nivelului de trai. Acesta se măsoară prin cifre, nu prin impresii și senzații: câte autoturisme la mia de locuitori există acum în comparație cu zece sau douăzeci de ani în urmă? Câte televizoare, câte mașini de spălat sau câți români își petrec concediul în străinătate comparativ cu zece ani în urmă? Și lista acestor comparații poate continua, iar cifrele se găsesc în anuarele statistice… După ce facem aceste comparații, putem avea o imagine exactă a nivelului nostru de trai…
IONUȚ POPESCU a fost redactor-șef al revistei Capital în perioada 1996-1999