Grecia ar putea rămâne fără bani de salarii și pensii luna aceasta, surse din FMI declarând pentru Reuters că tranșa lunară de 8 mld. euro pentru luna noiembrie ar putea fi blocată până când grecii iau o hotărâre cu referendumul.
Premierul George Papandreou a ajuns aseară la summitul G20 de la Cannes și a intrat, împreună cu ministrul său de finanțe, Evangelos Venizelos, direct la discuții cu Nicolas Sarkozy, Angela Merkel, Wolfgang Schaeuble, ministrul de finanțe german, Herman Van Rompuy, președintele Consiliului European și cu Christine Lagarde, șefa FMI. Reprezentanții Europei așteptau explicațiile grecului cu privire la neașteptatul referendum cu privire la acceptarea sprijinului internațional pe care vrea să-l organizeze.
Orice ar spune Papandreou, surse din FMI spun că boardul fondului nu va accepta să elibereze următoarea tranșă a ajutorului aprobat în vară decât dacă guvernul grec poate să ofere garanții concrete că se ține de promisiunile cu privire la continuarea reformei structurale și la implementarea măsurilor de austeritate. Mai mult, surse de la Bruxelles afirmă că, chiar în condițiile în care în decembrie nu va fi referendum, ci alegeri anticipate, UE vrea să propună blocare oricărui ajutor pentru Grecia.
”Dacă referendumul din decembrie nu ar fi pe marginea acestor subiecte atunci am avea o viziune complet diferită”, spune oficialul FMI. În acest moment, Grecia depinde complet de banii de la UE și FMI, cei 8 miliarde euro, pentru a putea face plățile către bugetari, salarii și pensii, care până acum au fost achitate cu regularitate.
În această dimineață, biroul președintelui francez Nicolas Sarkozy, a anunțat o nouă întâlnire speciale pentru a discuta situația Greciei, cu reprezentanții Germaniei, Italiei, Spaniei și ai FMI și UE. Papandreou nu a fost invitat la întâlnirea respectivă.