Președintele Trump s-a răzgândit în multe privințe. Dar există o temă a președinției sale de o consecvență remarcabilă: strania lui considerație pentru omologul său rus, Vladimir Putin.
Am putut s-o vedem iarăși în noul interviu acordat de Trump lui Jonathan Swan de la Axios, în care a refuzat din nou să-l critice pe președintele rus pentru că le-ar fi oferit unor luptători talibani recompense pentru uciderea de soldați americani, și în care a justificat de asemenea înarmarea talibanilor de către Rusia, argumentând că: „Păi și noi le-am vândut arme când luptau cu Rusia. Talibanilor, în Afganistan […] Eu doar zic: și noi am făcut-o”, potrivit washingtonpost.com
(Notă: Mișcarea talibană, înființată în 1994, nu a luptat niciodată cu forțele sovietice, care părăsiseră țara cu cinci ani mai devreme.)
Noi deja știam că Trump a evitat să abordeze chestiunea la o serie de convorbiri telefonice pe care le-a avut cu Putin în ultimele luni.
Refuzul încăpățânat al lui Trump de a-l critica pe Putin rămâne un mister. Însă daunele aduse de această poziție intereselor SUA sunt cunoscute și ar putea deveni chiar și mai mari pe viitor. Cel mai îngrijorător e că poziția lui Trump referitoare la Putin – adesea în contradicție și cu politicile propriei sale administrații – creează o ambiguitate care în sine este distructivă.
Am învățat care este pericolul incertitudinii pe vremea războiului rece. Iosif Stalin l-a „citit” greșit pe Harry S. Truman atunci când a încercat să sugrume Berlinul în 1948. După întâlnirea lor de la Viena din 1961, Hrușciov i-a subestimat tăria de caracter lui Kennedy, o greșeală care câteva luni mai târziu avea să contribuie la precipitarea crizei rachetelor din Cuba.
Să ne imaginăm, doar pentru o clipă, că Trump va fi reales în noiembrie. El va putea atunci să pretindă că electoratul american i-a validat instinctele de politică externă – instincte care deja includ un angajament mai lax față de aliații noștri din NATO și îmbrățișarea fără ezitare a lui Putin. Aceste semnale de slăbiciune l-ar putea îndemna pe Putin să testeze credibilitatea angajamentului lui Trump față de NATO.
Ce-ar fi, de pildă, ca Putin să ordone forțelor speciale rusești să atace o mână de oameni în Estonia pe baza vreunui pretext fabricat (cum ar fi uciderea sau rănirea unui rus localnic) – iar apoi să le retragă? Sau dacă niște interpuși ai lui Putin izbutesc să dea o lovitură de stat – lucru pe care se pare că l-au și încercat deja – în Muntenegru, care e membru NATO? Va veni Trump în ajutorul aliaților noștri din NATO? Poate că da. Sau poate că nu.
Un factor destabilizator
Însăși ambiguitatea răspunsului lui Trump este factorul destabilizator. Având în vedere lipsa totală de reacție la agresiunile trecute ale lui Putin, cuplate cu ostilitatea fățișă pentru NATO, Putin ar putea presupune pe bună dreptate că Trump nu va face nimic. Dacă Putin își va face corect calculele, în joc este viitorul NATO; dacă Putin va calcula greșit, în Europa ar putea izbucni involuntar un război convențional.
Din fericire, aceste scenarii nu sunt și probabile. Dar ce e tragic și înspăimântător este faptul că, atâta vreme cât Trump va rămâne în Casa Albă, ele nu sunt totodată nici complet improbabile.
Deși îmbrățișarea fără rezerve a unui dictator rus de către Trump este fără precedent, el nu este primul președinte american care încearcă să-și construiască o relație personală cu un conducător rus. E foarte posibil ca Trump să creadă că o „relație bună” cu Putin este un obiectiv bun în sine, iar nu un mijloc de a obține unele beneficii concrete pentru poporul american.
Și totuși, deși pretinde că modul său de operare e tranzacțional, Trump nu a încheiat nici măcar o singură tranzacție demnă de menționat cu președintele rus. Cei doi conducători n-au semnat vreun acord nou de control al armamentului nuclear și nici măcar n-au prelungit Tratatul New START deja existent, care va expira în februarie.
Putin nu l-a ajutat pe Trump să împiedice Iranul să obțină arma nucleară și nici pe frontul diplomatic cu Coreea de Nord. Și e clar că Putin nu facilitează obiectivele americane diplomatice și militare din Afganistan. În conflictele noastre cu China Putin e de partea președintelui Xi Jinping. Trump nu a reușit să pună capăt sprijinului acordat de Putin insurecției din estul Ucrainei, dar a provocat în schimb pagube majore relației noastre cu Ucraina prin presarea guvernului de la Kiev pentru a-l ajuta în campania sa de realegere.
SUA și Rusia nu au semnat nici vreun acord comercial. Trump n-a reușit să-l convingă pe amicul său rus să le permită din nou americanilor să adopte orfani ruși și nici să-l elibereze din închisorile rusești pe Paul Whelan, condamnat pe nedrept. Săptămâna trecută fostul pușcaș marin american Trevor Reed a fost condamnat la nouă ani de închisoare pe baza celui mai șubred probatoriu posibil. Din câte știm noi, Trump nu a abordat niciodată cu Putin această chestiune a tratamentului abuziv aplicat unui cetățean american.
Și e chiar mai rău de atât. Trump a luat câteva decizii de politică externă spre beneficiul lui Putin. Anul trecut a ordonat soldaților americani să plece din Siria, permițându-i lui Putin să revendice o victorie militară a Rusiei în lupta cu teroriștii de acolo. Anul acesta Trump a propus ca Rusia să participe la conferința G7 programată în 2020 în SUA, decizie nesprijinită de vreun alt lider G7. Luna trecută Trump și-a formalizat decizia de a retrage 12.000 de trupe americane din Germania.
Având în vedere istoricul său consecvent de susținere a lui Putin, n-ar trebui să fie surpinzător dacă Putin va evalua eronat angajamentul lui Trump față de NATO sau față de descurajare în general. Cel mai nou semnal de slăbiciune transmis de Trump – refuzul de a aborda măcar chestiunea acțiunilor rusești contra trupelor americane din Afganistan – nu poate decât să întărească dubiile lui Putin cu privire la angajamentul Americii. Astfel de dubii, la rândul lor, pot da naștere unui aventurism periculos.