Odata cu inceperea crizei pe piata autohtona, investitorii s-au reorientat, indreptandu-se catre terenuri agricole si paduri. Astfel, potrivit celui mai recent studiu al companiei de consultanta si brokeraj in real estate Regatta, cele mai multe investitii inregistrate la nivel national, incepand cu jumatatea anului 2008 si pana in prezent, au fost inregistrate in acest sector.
In ceea ce priveste perioada 2004-2009, tranzactiilor imobiliare realizate cu terenuri agricole si forestier au reprezentat un sector foarte putin exploatat. In ultima perioada insa cererile inregistrate pentru aceste tipuri de proprietati sunt tot mai numeroase, potrivit Regatta.
Rezultatele studiului arata ca aceste segmente imobiliare sunt cel mai putin afectate de situatia economica dificila de pe piata. “In ultimele 6 luni, cele doua sectoare au inregistrat scaderi de doar 10%, iar interesul pentru achizitionarea lor a ramas constant, spre deosebire de alte segmente imobiliare care au inregistrat scaderi de preturi de pana la 40%, iar numarul doritorilor pentru acestea s-a diminuat chiar si cu 50%”, au declarat reprezentantii Regatta.
”Situatia economica incerta determina din ce in ce mai multi investitori sa isi indrepte fluxurile financiare catre business-uri si proprietati ce genereaza venituri sigure; aceste venituri provin din satisfacerea nevoilor de baza (productia si distributia de alimente este una dintre directii), alaturi de energie si servicii pentru sanatate”, a declarat Alexandru Nitescu, Manager Departament Proiecte si Investitii al companiei Regatta.
Printre factorii care au contribuit la mentinerea stabilitatii pe aceste sectoare imobiliare se numara:
- Fragmentarea proprietatii, ce a condus la o crestere naturala a preturilor, deoarece suprafetele mici nu au fost cautate.
- Suprafetele compacte nu sunt numeroase, iar cele ce beneficiaza de o calitate ridicata a solului ori a masei lemnoase sunt si mai putine.
- Sunt singurele produse care au generat venituri din exploatare, a caror valoare a evoluat crescator in mod predictibil (atat pretul produselor agricole, cat si cel al masei lemnoase au inregistrat evolutii predictibile si cu ritmuri de crestere sanatoase).
- Marile exploatari agricole au inceput sa fie vizibile in Romania abia in ultimii 2 – 3 ani (cele mai mari exploatari agricole in prezent se bazeaza pe arendarea terenurilor si nu pe detinerea in proprietate).
Regatta este unul dintre principalii jucatori de pe paiata locala de cererile inregistrate pentru aceste tipuri de proprietati sunt tot mai numeroase, avand capital integral romanesc.
Sursa: Regatta