„Începând cu data de 1 ianuarie 2021, Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord își va asuma pe deplin statutul de stat terț în relația cu statele Uniunii Europene, inclusiv cu România, iar libera circulație între Uniunea Europeană și Regatul Unit se încheie la 31 decembrie 2020.
Prin urmare, deplasările în Regatul Unit, inclusiv în scop de muncă, vor fi reglementate de legislația acestui stat în materie de imigrație și va fi implementat un sistem de imigrație pe bază de puncte (points based immigration system), care se aplică tuturor cetățenilor europeni, inclusiv români, precum și cetățenilor din state terțe.
Precizăm că noile condiții ale sistemului de imigrație britanic nu se aplică cetățenilor europeni, inclusiv români, care s-au înscris deja în sistemul EU Settlement Scheme sau care sunt eligibili să o facă, până la data de 30 iunie 2021.
Cetățenii români vor putea călători în Regatul Unit în scop turistic sau în vizită, pe o perioadă de până la 6 luni într-un an, fără a avea nevoie de viză.
Situația se schimbă dacă în cele 6 luni vor dori să desfășoare activități lucrative. În acest context, cetățenii români vor trebui să obțină în prealabil o viză!
Informații suplimentare privind intrarea în Regatul Unit începând cu 1 ianuarie 2021 în scop turistic sunt disponibile la: www.gov.uk
De asemenea, până la 30 septembrie 2021, cetăţenii europeni, inclusiv români, pot intra în Regatul Unit ca și în prezent, cu pașaport sau carte de identitate. Începând cu 1 octombrie 2021, aceștia vor avea nevoie de pașaport pentru a călători în Marea Britanie. Sunt exceptați de la această regulă, până în 31 decembrie 2025, cetățenii europeni înregistrați în Schema de Înregistrare EUSS sau care sunt eligibili să o facă.
Ministerul Muncii și Protecției Sociale atrage atenția că toți cetățenii români care doresc să se deplaseze în Marea Britanie cu scopul de a munci, de a studia sau de a-și dezvolta propria afacere, începând din 1 ianuarie 2021, vor fi obligați să obțină o viză.
Astfel, românii care doresc să muncească în acest stat vor putea obține viza în baza respectării unor condiții cumulative specifice fiecărui traseu profesional. Cu titlu orientativ, acestea includ oferta de muncă, salariul minim corespunzător calificării, stăpânirea limbii engleze.
Traseele profesionale (routes) stabilite prin noul sistem de imigrație implementat de Regatul Unit sunt:
– traseul pentru lucrătorii calificați (Skilledworker);
– traseul pentru lucrătorii calificați din domeniul sănătății și îngrijirii (Health&Careworker);
– traseul pentru lucrătorii înalt calificați (Global talent).
Precizăm că aplicațiile pentru aceste trasee au fost deschise la data de 1 decembrie 2020. Pentru informații suplimentare privind sistemul de imigrație al Regatului Unit, inclusiv cerințele pentru lucrători, vă recomandăm să accesați: www.gov.uk
În baza îndeplinirii criteriilor specifice traseului lucrătorilor calificați, aplicanților li se va aloca un număr de puncte, iar pentru a fi eligibili sunt necesare 70 de puncte. Primele 50 de puncte se obțin pentru criterii obligatorii, iar celelalte 20 au caracter „tranzacționabil”.
Criteriile obligatorii pentru obținerea a 50 puncte sunt:
– oferta de muncă din partea unui angajator „sponsor” cu sediul în Regatul Unit, autorizat de Ministerul de Interne britanic, la nivelul de calificare corespunzător (20 puncte);
– nivelul educației – minim nivelul RQF3/nivelul A (în România, Bacalaureat) (20 puncte);
– nivelul de limba engleză – nivelul intermediar B1 (așa cum este definit în Cadrul Comun European de Referință pentru Limbi Străine (10 puncte).
Criteriile “tranzacționabile” în baza cărora se pot obține puncte suplimentare sunt:
– salariul minim de 25.600 GBP/an sau salariul corespunzător funcției, oricare dintre cele două este la un nivel mai mare (20 puncte);
– ocuparea unui loc de muncă într-un domeniu deficitar pe piața muncii din Regatul Unit (10 puncte);
– aplicantul deține diplomă de doctorat într-un domeniu relevant pentru locul de muncă (10 puncte).
Cererea pentru acordarea vizei poate fi depusă online, iar solicitantul va trebui să demonstreze că îndeplinește criteriile aferente traseului profesional pentru care depune cererea. Solicitanții vor trebui să achite o taxă de viză, iar lista taxelor poate fi consultată pe site-ul: www.gov.uk
Cu anumite excepții (spre exemplu lucrătorii calificați din domeniul sănătății și îngrijirii), cetățenii străini, inclusiv români, care sosesc în Regatul Unit pentru o perioadă mai mare de 6 luni vor trebui să achite Suprataxa de Sănătate care le va permite accesul la sistemul de sănătate din Regatul Unit: www.gov.uk
De asemenea, în cadrul aceluiași sistem de imigrație, Regatul Unit a introdus trasee aplicabile oamenilor de afaceri, respectiv traseul pentru start-up și traseul pentru inovatori, fiind necesară obținerea unei vize, în baza îndeplinirii criteriilor relevante. Pentru informații suplimentare privind sistemul de imigrație al Regatului Unit, inclusiv cerințele pentru start up/inovatori, vă recomandăm să accesați: www.gov.uk
Aceeași obligație, de obținere a vizei, o vor avea și studenții care vor dori să studieze în Regatul Unit de la începutul anului viitor.
Viza pentru studii se acordă în baza unui punctaj de 70 de puncte, necesar pentru obținerea statutului de student internațional. Persoanele eligibile trebuie să fie acceptate de o unitate de învățământ acreditată din Regatul Unit, să stăpânească limba engleză, să dețină mijloace financiare pentru a se întreține. Informații suplimentare privind condițiile aplicabile persoanelor care doresc să studieze în Regatul Unit pot fi consultate la: www.gov.uk
Ministerul Muncii și Protecției Sociale (MMPS) a creat pe pagina web o secțiune dedicată Brexit unde pot fi accesate informații utile privind Acordul de retragere și schimbările inevitabile în relația cu Regatul Unit generate de ieșirea acestui stat din UE, inclusiv un Ghid informativ privind noul sistem de imigrație din Marea Britanie începând cu 1 ianuarie 2021: mmuncii.ro
De asemenea, cetățenii care au solicitări de clarificare pe tema Brexit le pot trimite pe adresa de email dedicată, brexit@mmuncii.gov.ro sau pot contacta atașatul pe probleme de muncă și sociale din cadrul Ambasadei României la Londra, la adresa de email londra.social@mae.ro”, transmite Ministerul Muncii și Protecției Sociale.