Regatul Unit, liderul Occidentului împotriva Rusiei. Este singurul actor cu o strategie coerentă și proactivă
Obligat să-și ceară scuze în mod public pentru nepăsarea și neglijenţele sale, Boris se confruntă cu o rebeliune în cadrul propriului său partid. Având o mare autoritate morală în rândul clasei politice discreditate, fostul deputat conservator Rory Stewart s-a răzvrătit, într-un articol din „Financial Times”, săptămâna trecută, împotriva „culturii și sistemului” care interpretează politica drept un simplu joc.
Cu toate acestea, în timp ce politica internă este dominată de reportajele zgomotoase din tabloide, țara cunoaşte zile decisive și incitante în relațiile internaționale, scrie Mathias Alencastro, cercetător la Centrul Brazilian de Analiză și Planificare, pentru folha.uol.com.br
În ciocnirea cu Rusia, Londra a preluat conducerea unei alianțe regionale cu Polonia și cu țările baltice în apărarea Ucrainei. Contrastul dintre activismul diplomatic britanic și ezitarea Uniunii Europene a fost evident săptămâna trecută, când recent instalatul guvern german al lui Olaf Scholz a blocat o operațiune de transfer de arme coordonată de Estonia către Ucraina, sporind neîncrederea în rândul unor membri NATO.
Câteva clipe mai târziu, Berlinul a fost nevoit să demită în grabă un comandant acuzat că s-a exprimat public în favoarea Rusiei. Germania nu este singura care s-a arătat a fi nesigură în fața evenimentelor. Președintele american Joe Biden a înfiorat comunitatea internațională când a ezitat să dea asigurări că Washingtonul nu va tolera niciodată o invazie rusă în Ucraina.
NATO însăși pare paralizată din cauza divergenței dintre poziția americană și cea europeană
NATO însăși pare paralizată din cauza divergenței dintre poziția americană, mai agresivă, și cea europeană, atentă la riscurile pe care le-ar reprezenta un conflict pentru securitatea sa energetică. Fractura internă a instituției este bogată în simbolism. Alianța este considerată a fi principalul responsabil pentru escaladarea militară rusă, deoarece nu a respectat angajamentele teritoriale asumate în anii ’90.
Ani de zile, Regatul Unit a fost acuzat că acționează confuz și că afectează parteneriatul SUA-Europa. Acum este singurul actor cu o strategie coerentă și proactivă pentru a trata cu Rusia. Mai mulți factori explică evidenţierea diplomației sale.
Unul dintre ele este faptul că Brexit-ul, cel puțin în sfera politicii externe, pare să fi avut efectul imaginat de creatorii săi. Regatul Unit nu ar fi deschis niciodată un front în Europa de Est dacă ar fi trebuit să ceară membrelor UE dreptul de trecere. Agilitatea sporită a Londrei se reflectă și în comunicarea strategică. La sfârşitul săptămânii, într-o scenă de Hollywood, Ministerul de Externe a emis un comunicat în care acuză Rusia că plănuiește instalarea unui guvern-marionetă în Ucraina în cazul unei invazii. Plin de detalii neobișnuite, textul cuprindea o listă cu posibili miniștri.
Un alt factor care pare să cântărească este conștientizarea, tardivă, dar brutală, a efectelor nocive ale pătrunderii capitalului rus în sistemul democratic britanic. Un raport publicat recent de Chatham House a arătat în mod clar corupția profundă a unor politicieni și oameni de afaceri de către oligarhii apropiați lui Putin, denunțată de ani de zile de societatea civilă. Cel puțin o parte a agenților de stat sunt conştienţi de faptul că opoziția diplomatică față de Rusia este și o chestiune de securitate internă.
O scurtă privire asupra istoriei imperiului britanic ne învață că marile momente ale politicii externe sunt adesea trecute cu vederea de dezbaterea publică. Este foarte probabil ca în săptămânile următoare ziarele să continue să publice titluri de primă pagină despre petrecerile lui Boris în timpul pandemiei, în timp ce Londra conduce singură Occidentul într-o criză internațională pentru prima dată în ultimele decenii.
