Conducând Regatul în timpul turbulent al războiului de 100 de ani, în care unchiul său Carol al VII-lea a contestat pretenția sa la tronul francez, domnia lui nu a fost niciodată una ușoară, mai ales pentru o persoană descrisă ca timidă, pasivă și având aversiune față de război și violență.

La auzul înfrângerii Angliei în timpul unei bătălii de la Bordeaux în 1453, lăsând Calais drept ultimul teritoriu al Angliei în Franța, Henric a suferit o cădere nervoasă totală, care l-a ținut mai mult de un an.

Stătea în camera lui zi de zi, ca o păpușă de cârpă pe scaun, nereușind nici să priceapă că i s-a născut fiul și a moștenitorul, Edward.

Nimeni nu știa dacă sau când își va reveni. În biografia inedită a regelui, K.R.J. Tattersall scrie:

„Regele a căzut într-o lâncezeală; o toropeală din care nu putea fi trezit. La început, curtea sa a încercat să țină chestiunea cât mai secretă posibil, în speranța că își va reveni în curând și Henric va reveni la starea sa normală.

Dar a devenit rapid evident că nu-i va trece atât de ușor și că nu putea fi păstrat secretul o perioadă lungă de timp.

Deocamdată, el a rămas la cabana de vânătoare din Clarendon, întrucât în ​​mod clar nu era în stare să călătorească.

La Westminster, Consiliul a continuat să guverneze în numele regelui de parcă nu s-ar fi întâmplat nimic, dar nu avea să poată continua astfel dacă starea regelui nu se îmbunătățea în curând”.

Henric și-a revenit, deși temporar, și a fost uimit să audă că soția lui a născut un băiat.

Starea sa s-a înrăutățit din nou în 1456, lăsându-l într-o stare de letargie punctată de deliruri mistice.

Citește toată POVESTEA pe Evenimentul Istoric