Regele Charles a luat o decizie de ultim moment. Monarhul va înceta pentru scurt timp tratamentul pentru cancer. Ulterior, îl va relua când se va întoarce în Marea Britanie.
Regele Charles va înceta pentru scurt timp tratamentul pentru cancer. Publicația Daily Mail a notat într-un articol din 6 octombrie că echipa medicală a regelui îi permite suveranului să înceteze pentru scurt timp ceea ce se crede a fi tratament săptămânal în timpul călătoriei pe distanțe lungi.
Regele Charles va merge în Australia
Această perioadă este din ziua de 18 octombrie până pe 26 octombrie.
„The Mail înțelege că Majestatea Sa va continua tratamentul împotriva cancerului până când va pleca, dar medicii săi sunt fericiți că tratamentul va fi oprit pentru scurt timp. Regele își va relua ciclul de tratament de îndată ce se va întoarce în Marea Britanie”, a notat publicația menționată.
Anunțul a sosit în condițiile în care monarhul în vârstă de 75 de ani și Regina Camilla vor începe călătoria în Australia și Samoa săptămâna viitoare. Este primul lor turneu în țările Commonwealth de când a devenit rege.
Evenimentul marchează prima călătorie internațională importantă a cuplului regal după diagnosticul de cancer al regelui
Călătoria respectivă este una foarte importantă. Aceasta marchează prima plecare internațională importantă a cuplului regal după diagnosticul de cancer al regelui.
Amintim că Palatul Buckingham a anunțat acest diagnostic în luna februarie. La momentul respectivă, a fost confirmat că monarhul a fost diagnosticat cu „o formă de cancer” în urma tratamentului pentru o prostată mărită benigna în ianuarie.
De asemenea, un purtător de cuvânt a clarificat că nu are cancer de prostată. În acest context, suveranul a amânat sarcinile de apariție în public la sfatul medicului.
Totodată, a continuat să lucreze din culise până pe 30 aprilie, ziua în care și-a reluat îndatoririle regale vizitând University College Hospital Macmillan Cancer Center.
Palatul Buckingham a descris tratamentul acestuia ca fiind în curs de desfășurare
Chiar dacă spitalul respectiv nu a fost implicat direct în îngrijirea medicală a monarhului, evidențierea importanței depistării precoce a fost unul dintre motivele pentru care regele a făcut public diagnosticul său de cancer, scrie publicația People.
Un alt anunț de la Palatul Buckingham a descris tratamentul acestuia ca fiind în curs de desfășurare. Acest anunț a prefațat revenirea regelui Charles la munca publică.