Potrivit informațiilor oferite de un purtător de cuvânt al premierului Rishi Sunak, decizia a fost luată cu acordul tuturor părţilor, după ce Palatul Elysee anunţase amânarea vizitei din cauza protestelor în Franţa împotriva reformei pensiilor.
„Această decizie a fost luată cu acordul tuturor părţilor, după ce preşedintele Franţei a cerut guvernului britanic să amâne vizita”, a declarat un purtător de cuvânt al premierului Rishi Sunak, conform reuters.com
Charles al III-lea şi soţia sa așteaptă un moment mai bun pentru a merge în Franța
Reacţionând la anunţ, regele Charles al III-lea şi soţia sa, Camilla, s-au declarat nerăbdători să îşi reprogrameze vizita „de îndată ce vor putea fi găsite date”.
„Majestăţile lor se bucură de oportunitatea de a efectua o vizită în Franţa de îndată ce vor putea fi găsite date”, a transmis Palatul într-un comunicat.
Cuplul regal urma să se afle de duminică până miercuri în Franţa în prima sa vizită de stat, urmată de o alta în Germania. Aceasta din urmă a fost menţinută, a precizat Palatul Buckingham.
Protestele și grevele continuă în Franța
Amintim că protestatarii au blocat joi, 21 martie, accesul la un terminal al principalului aeroport din Paris, s-au așezat pe șinele de tren, au intrat în conflict direct cu forțele de ordine și au aruncat cu proiectile într-o secție de poliție.
Poliția a efectuat primele arestări. „Aeroportul Roissy – Charles de Gaulle a fost afectat de o acțiune spontană a lucrătorilor aeroportuari”, a transmis sursa menționată.
În vestul țării, în Nantes, poliția a utilizat gaze lacrimogene pentru a-i dispersa pe manifestanți. În Rennes, s-au folosit turnuri de apă, iar în Lorient, a izbucnit un incendiu din cauza proiectilelor aruncate în curtea unei secții de poliție, informează presa locală.
Totodată, în Toulouse, din sud-vestul Franței, traficul de pe autostradă a fost blocat de mormane de moloz și resturi incendiate.
„Există multă furie, e o situație explozivă”, a spus șeful centralei sindicale CGT, Philippe Martinez, la începutul unui miting desfășurat la Paris. Liderii sindicali au făcut apel la cal, însă s-au arătat deranjați de comentariile „provocatoare” ale președintelui Emmanuel Macron.
Macron a vorbit despre reforma pensiilor după mai multe săptămâni în care a preferat să păstreze tăcerea. Acesta a spus că rămâne ferm în privința acestei legi și i-a comparat pe manifestanți cu adepții lui Donald Trump, care au luat cu asalt Capitoliul pe 6 ianuarie 2021, cu scopul de a-l împiedica pe Joe Biden să preia mandatul prezidențial.
Potrivit sondajelor de opinie, că majoritatea cetățenilor se opun creșterii vârstei de pensionare cu doi ani, până la 64 de ani, măsură prevăzută să intre gradual în vigoare, până în 2030.