Regele Charles al III-lea ar putea influența alegerile din Marea Britanie

„Mai poate monarhia britanică să influențeze alegerea (sau alegerile) primului ministru și guvernului britanic? Un amplu articol publicat de Politico explică modul în care au evoluat în ultimele decenii relațiile instituționale, sau și mai bine zis echilibrul de putere, dintre Executiv, Legislativ și Coroană în acea națiune care a devenit, după un sângeros război civil, o monarhie constituțională încă din 1689”, a scris jurnalistul Davide Turrini într-un articol publicat pentru Il Fatto Quotidiano.

„<<Monarhul nu poate, efectiv, să decidă: nicio declarație politică nu trebuie să iasă din gura sa. Și, în timp ce pe hârtie, legile țării sunt făcute în numele monarhiei, în practică Familia Regală face exact ceea ce a decis deja Guvernul aflat în funcție în acel moment>>, explică autorul articolului din Politico, Tim Ross.

Bineînțeles, Politico explică faptul ă <<zilele în care monarhul putea să-l aleagă pe primul-ministru au apus de mult>>. Cât de îndepărtate sunt momentele de <<simpatie>> și apropiere ale Familiei Regale și ale Elisabetei a II-a pentru conservatorul Winston Churchill și neîncrederea inițială pentru unul dintre premierii laburişti de după 1945, Harold Wilson. Pe scurt, despre <<hard power>>, în afară de câteva tunuri simbolice poziționate pe vechile palate regale, nu se mai poate vorbi.

Ce s-a întâmplat cu Boris Johnson?

Politico citează însă un caz uimitor care, întâmplător, îl privește pe ultimul dintre premierii conservatori detestați de Elisabeta și care, în cele din urmă, politic vorbind, a avut un final urât: Boris Johnson. Fostul premier conservator revine într-o mărturie a unui deputat laburist intervievat de Politico, un anume Gwynne. De fapt, se pare că după furtuna Brexit și pandemie, în timpul unei recepții între liderii politici religioși, Gwynne a asistat la ceea ce un membru regal poate exprima în public ca impresie politică personală.

Pe scurt, deputatul laburist s-a trezit în prezența unui coleg conservator, care pleda pentru cauza lui Johnson, încă în funcție. În acel moment, Regina Elisabeta, care se afla în fața lui, s-ar fi întors, aruncând o privire spre Gwynne, dând ochii peste cap, ca și când ar fi spus <<Doamne, nu-mi spune despre acest Johnson!>>. Astfel că, la scurt timp după aceea, prim-ministrul, cu freza blondă rebelă, a căzut dezastruos în ochii monarhei.

Regina Elisabeta ar fi informat pe cine trebuia despre supărarea ei pe acel politician, dar contribuția ei directă la cauza politică a țării rămâne laterală, dacă nu chiar notarială. Politico relatează, de exemplu, că <<oficialii actualului guvern consideră că relația lui Charles cu actualul prim-ministru conservator, Rishi Sunak, este sănătoasă și respectuoasă, dar nimeni nu știe cu adevărat adevărul despre ceea ce se întâmplă atunci când se întâlnesc. În fiecare săptămână, monarhul ține o „audiență” privată cu prim-ministrul (Johnson era împiedicat să se întâlnească față în față cu regina, în timp ce avea COVID-19). Nimeni altcineva nu este prezent și nu s-a ține niciodată un registru>>.

Regele Charles va evita o confruntare publică cu Guvernul Marii Britanii

Pe scurt, există o relație directă, la fel ca și secretul total cu privire la ceea ce suveranul și zecile de premieri și-au spus unul altuia în aceste întâlniri de rutină. Cu siguranță, subliniază din nou site-ul, Charles nu își va mai putea externaliza sprijinul către cauze politice, precum cele ecologice de exemplu.

În cele din urmă, Politico reamintește că tocmai în fața celor mai mici procente de popularitate față de un monarh înregistrate în sondaje în ultimele luni, adică față de Charles al III-lea, va fi greu pentru noul suveran să înceapă să-și asume o nouă atitudine, luând prea multe decizii pe partea alegerilor Executivului.

<<Dacă Charles ar decide să fie mai activ, va încerca fără îndoială să-și exercite influența din umbră, mai degrabă decât să riște o confruntare publică cu actualul guvern sau cu orice guvern viitor. În secolul al XVII-lea, primul Rege Charles al Angliei s-a luptat în mod dezastruos cu Parlamentul pentru cine era cu adevărat la cârma țării. Rezultatul a fost un război civil sângeros, execuția regelui și abolirea (temporară) a monarhiei înseși>>”, a explicat jurnalistul Davide Turrini.