Regele Charles al III-lea și regina consoartă Camilla au fost la un pas de moarte! Cu ani de zile în urmă, cei doi au fost implicați în accidente teribile. Din fericire, au scăpat cu viață.
Regele Charles al III-lea a fost la un pas de moarte
Cu mulți ani în urmă, Regele Charles al III-lea s-a aflat în pragul morții. Nefericitul incident a avut loc în timpul unei vacanțe la schi, în anul 1988. Se afla în Elveția, în apropierea orașului Davos, și era însoțit de doi amici, Hugh Lindsay și Patricia Palmer-Tomkinson.
Cei trei au petrecut câteva zile plăcute la o stațiune de schi, fără să bănuiască că vreo tragedie avea să aibă loc. Vacanța lor a fost distrusă când o avalanșă i-a îngropat în zăpadă pe Hugh Lindsay și pe soția sa. Regele Charles al III-lea a încercat să-i salveze, dar n-a reușit. Pierderea celor doi amici ai săi a fost greu de îndurat. A suferit profund în urma teribilului accident.
Camilla a trecut printr-un grav accident
La rândul ei, Camilla a trecut prin momente de coșmar, fiind implicată într-un accident aviatic. Elicopterul ei s-a ciocnit de altă aeronavă, iar ea a fost aproape să cadă de la o mare înălțime.
Deși impactul a fost serios, cele două elicoptere au reușit să evite distrugerea reciprocă, iar regina consoartă a scăpat cu viață. O situație similară s-a repetat și în anul 2020, când avionul în care se afla a intrat în coliziune cu o pasăre în timpul zborului. Totuși, a reușit să aterizeze în siguranță.
Regele Charles al III-lea are cancer
Și-n prezent, monarhul britanic se luptă pentru viața sa. Conform Palatului Buckingham, Regele Charles al III-lea a fost diagnosticat cu cancer. Natură specifică a cancerului nu a fost dezvăluită publicului, dar tratamentul standard a fost demarat încă de luni.
Cu toate acestea, regele rămâne optimist și așteaptă cu interes să se reîntoarcă la toate responsabilitățile sale publice cât mai curând posibil.
În timpul tratamentului, va amâna aparițiile publice, iar membrii înalți ai familiei regale sunt așteptați să preia temporar rolurile sale. Nu au fost oferite detalii suplimentare despre stadiul sau prognosticul cancerului.
Cu toate că evenimentele publice vor fi suspendate, Regele Charles va continua să-și îndeplinească rolul constituțional de șef de stat. Duminică, a fost văzut participând la o slujbă religioasă în Sandringham, unde a salutat mulțimea.