Regele Juan Carlos se gândea să abdice de multă vreme, cu toate că decizia a fost luată în considerare în luna ianuarie. Monarhul s-a gândit că, dacă nu ar fi abdicat la momentul în care şi-a anunţat decizia, ar fi trebuit să aştepte încă doi ani, să treacă anul electoral 2015, cu alegeri regionale în primăvară şi generale în ultimele luni ale anului, informează joi cotidianul El Mundo.
Era un lucru necesar – spun aproape toate persoanele care au legături de prietenie cu Regele Juan Carlos. Pentru aceştia, anunţul abdicării făcut de monarh a fost, de fapt, o surpriză relativă. Apropiaţii regelui, consultaţi de cotidianul El Mundo, susţin că acesta, de altfel extrem de exigent cu privire la stabilitatea instituţiei monarhice, se gândea de multă vreme la abdicare.
Regelui i-ar fi plăcut să împlinească 40 de ani de domnie, însă calendarul nu îi permitea acest lucru. Aniversarea ar fi avut loc pe 22 noiembrie 2015 (a fost proclamat rege în 1975), o dată ce ar fi coincis aproape exact cu următorul scrutin legislativ general. În plus, una dintre dorinţele cele mai arzătoare ale monarhului era să ia decizii extrem de importante – cum a fost cea a abdicării – de pe poziţii consolidate, de la înălţime, şi nu în convalescenţă (pe fondul numeroaselor operaţii suferite în ultimii ani).
Astfel, regele a început să caute data cea mai bună pentru a face anunţul abdicării. Monarhul vroia să fie într-o situaţie bună din punct de vedere fizic, dar mai ales să nu intervină decizia lui în niciun fel într-o dezbatere electorală sau politică de anvergură. Astfel, după alegerile europene, rămânea numai luna iunie 2014, întrucât toamna avea să fie marcată de dezbaterea privind bugetul de stat, iar anul viitor urmează să aibă loc două scrutine electorale importante în Spania.
Acum, Regele Juan Carlos este calm, răsuflând uşurat pentru că i-a făcut loc fiului său şi i-a încredinţat lui sarcina de a demonstra să se află la înălţimea a tot ceea ce se aşteaptă de la el, viitorul Rege Felipe al VI-lea. Apropiaţii lui spun însă că, în acelaşi timp, monarhul mai are nevoie de timp ca să-şi asume decizia: 'O să lase în urmă ceva ce face parte esenţială din viaţa lui. Lasă în urmă munca pe care o are în sânge şi pe care a desfăşurat-o de când era copil. Ca noi toţi, regele e şi el om', spune unul dintre prietenii lui, citat de El Mundo.
În anturajul lui se vorbeşte despre faptul că va păstra titlul de rege şi oamenii i se vor adresa tot cu 'majestate'. 'Pentru el, este foarte liniştitor, pentru că mereu a crezut că un rege este rege până în ziua morţii', arată un alt apropiat.AGERPRES