Suma va fi alocată MAE din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe 2017, conform unei hotărâri adoptate miercuri de Executiv, scrie AGERPRES.
Banii au fost alocaţi având în vedere estimarea Casei Regale, potrivit căreia vor veni în România aproximativ 100 de personalităţi străine, au mai spus sursele citate.
Premierul Mihai Tudose a anunțat miercuri că va fi decretat doliu național în zilele de 14, 15 și 16 decembrie, când sunt programate funeraliile Regelui Mihai.
"Astăzi, pe ordinea de zi, dacă Secretariatul General al Guvernului s-a mișcat corespunzător, va fi decretată stare de doliu național în zilele de 14, 15 și 16 decembrie, zilele în care practic se desfășoară funeraliile fostului rege al României", a precizat Tudose, la începutul ședinței de Guvern.
Regele Mihai a murit, marți, la vârsta de 96 de ani, la reședința din Elveția.
După decesul regelui Ferdinand (n. 12/24 august 1865-m. 20 iulie 1927), bunicul său, în condiţiile în care prinţul Carol, moştenitor al tronului, renunţase oficial la succesiune, Mihai I a devenit rege al României, la numai şase ani.
Din cauza vârstei, prerogativele demnităţii regale au fost asumate, în 1927, de o Regenţă (1927-1930), în componenţa căreia intrau unchiul regelui, principele Nicolae, patriarhul Miron Cristea şi Gheorghe Buzdugan, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie, potrivit site-ului www.familiaregala.ro.
Contrar angajamentului de a nu mai avea nicio pretenţie asupra tronului, Carol al II-lea a revenit în ţară, în 1930, proclamându-se rege. În această situaţie, lui Mihai i s-a conferit, la 8 iunie 1930, titlul de Mare Voievod de Alba Iulia. În aceeaşi lună, regina mamă Elena a plecat în exil, regele Mihai rămânând în grija tatălui. A urmat cursurile unei şcoli pe care regele Carol al II-lea a organizat-o la Palat, alături de copii ce proveneau din toate colţurile ţării şi din toate categoriile sociale. Mai târziu, a urmat cursuri de sport şi a început pregătirea militară, devenind, la vârsta de 14 ani, sublocotenent în Armata Română, se arată pe site-ul citat anterior.
După o domnie controversată, Carol al II-lea a fost nevoit să cedeze, la 5 septembrie 1940, principalele prerogative ale puterii generalului Ion Antonescu, iar la 6 septembrie 1940, a transmis prerogativele regale fiului său, Mihai, care a revenit, astfel, la tron, potrivit volumului ''Istoria României în date'' (2003).
Începând cu 1943, în jurul regelui s-a coagulat o opoziţie antonesciană, pe fondul schimbărilor de pe fronturile celui de-Al Doilea Război Mondial.
La 23 august 1944, începând cu ora 22.12, s-a transmis, la radio, Proclamaţia către ţară, prin care regele Mihai anunţa "ieşirea noastră din alianţa cu puterile Axei şi imediata încetare a războiului cu Naţiunile Unite", potrivit lucrării ''Istoria românilor în timpul celor patru regi (1866-1947), volumul IV – Mihai I'', de Ioan Scurtu. În acelaşi timp, s-a anunţat formarea unui guvern de uniune naţională, care a fost însărcinat cu încheierea păcii cu Naţiunile Unite: "din acest moment încetează lupta şi orice act de ostilitate împotriva armatei sovietice, precum şi starea de război cu Marea Britanie şi Statele Unite".
În urma încheierii celui de-al Doilea Război Mondial, monarhul român a fost decorat, în iulie 1945, cu ordinul Pobeda (Victoria), una dintre cele mai înalte distincţii sovietice, ''pentru actul curajos al cotiturii hotărâte a politicii României spre ruptura cu Germania hitleristă şi alierea cu Naţiunile Unite'', potrivit volumului ''Istoria României în date'' (2003).
După 1944, treptat, atribuţiile regelui au fost reduse, până când au devenit simbolice, ca urmare a strategiei puterii politice de la Moscova. În 1947, în condiţiile ocupaţiei militare sovietice şi a eliminării de pe scena politică românească a partidelor politice tradiţionale, PNŢ şi PNL, monarhia a devenit ultimul obstacol în calea subordonării ţării intereselor dictate de Moscova.
La 30 decembrie 1947, politicienii comunişti l-au forţat pe regele Mihai I să abdice şi să părăsească ţara, în ianuarie 1948, împreună cu familia. La scurt timp, acesta a făcut declaraţii privind abdicarea sa forţată. Reacţia conducerii comuniste nu a întârziat să apară: în urma deciziei Consiliului de Miniştri din 22 mai 1948, Familiei regale i s-a retras cetăţenia română şi s-au confiscat bunurile membrilor săi.
Mihai I s-a căsătorit, la 10 iunie 1948, la Atena, cu principesa Ana de Bourbon Parma (n. 18 sept. 1923-m. 1 aug. 2016), din familia regală a Danemarcei. Au avut cinci fiice: Margareta (n. 1949), Elena (n. 1950), Irina (n. 1953), Sofia (n. 1957) şi Maria (n. 1964).
Familia Regală a locuit, până la sfârşitul anului 1948, la vila Sparta din Florenţa, locuinţa reginei mamă Elena. Din 1949, regele Mihai I şi regina Ana s-au mutat la Lausanne, iar din 1950, în Marea Britanie, unde au locuit până în 1956, când s-au stabilit în Elveţia, la Versoix, lângă Geneva. Din 2004, s-au mutat la Aubonne, în Elveţia. Regele Mihai a supervizat activitatea Comitetului Naţional Român, gândit ca un guvern al României în exil. A păstrat legătura cu refugiaţii români din străinătate şi s-a adresat ţării prin mesajele de Anul Nou, transmise de la postul de radio Europa Liberă.
În aprilie 1992, regele Mihai, împreună cu familia sa, au sărbătorit, pentru prima oară după 44 de ani, zilele de Paşti la Mânăstirea Putna şi au vizitat Bucureştiul, în cadrul unei vizite cu caracter privat. Totodată, de marile sărbători creştine şi în funcţie de angajamentele lor publice, regele Mihai şi regina Ana au participat la diverse manifestări organizate fie la Castelul de la Săvârşin, fie la Palatul Elisabeta din Bucureşti.
La 21 februarie 1997, prin Hotărârea de Guvern nr. 29, s-a revocat Decizia Consiliului de Miniştri din 22 mai 1948, Mihai I devenind cetăţean român.
În cadrul unei ceremonii private, la 30 decembrie 2007, regele Mihai I a semnat noul Statut Dinastic al Familiei Regale a României, prin care a desemnat-o pe principesa Margareta drept succesoare dinastică şi moştenitor la Şefia Casei Regale a României.
Mihai I a fost membru de onoare al Academiei Române (19 decembrie 2007) şi i-au fost acordate, de-a lungul timpului, titlurile de Profesor Honoris Causa Extraordinar şi Senator ad Honorem ale Universităţii 'Babeş-Bolyai' (UBB) din Cluj-Napoca (12 aprilie 2003), Doctor Honoris Causa al Universităţii de Vest din Timişoara şi Cetăţean de Onoare al municipiului Timişoara (21 mai 2009), Doctor Honoris Causa al Universităţii de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară (USAMV) din Cluj-Napoca (7 octombrie 2009), medalia "Dr. Alexandru Şafran", din partea Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România (13 octombrie 2010), distincţia "The Freedom of the City of London" din partea Guild of Freemen of the City of London, pentru că a scurtat "cu cel puţin şase luni" cel de-Al Doilea Război Mondial, salvând mii de vieţi (10 mai 2011), titlul de cetăţean de onoare al oraşului ceh Kromeriz, acordat în semn de recunoştinţă pentru rolul pe care l-a jucat în cel de-Al Doilea Război Mondial, în eliberarea de sub ocupaţia nazistă a mai multor oraşe (23 octombrie 2011).
La 2 martie 2016, Consiliul Regal a transmis faptul că regele Mihai se retrage din viaţa publică, după ce a fost diagnosticat cu leucemie şi cancer, fiind supus unei intervenţii chirurgicale, Casa Regală urmând a fi reprezentată în toate acţiunile publice de către fiica sa, Margareta. ''Consiliul Regal a luat notă de starea de sănătate a Majestăţii Sale, care a fost supus recent unei operaţii chirurgicale. Diagnosticele puse de echipa medicală sunt: 'carcinom epidermoid metastazant' şi 'leucemie cronică'. Majestatea Sa urmează un tratament complex şi solicitant, care îl împiedică să apară în public, şi va petrece, de aici înainte, o perioadă de refacere'', a anunţat, din Elveţia, Andrew Popper, şeful Casei Majestăţii Sale.
La 6 noiembrie 2017, Casa Regală anunţa, prin intermediul unui comunicat de presă, că starea generală a Regelui Mihai s-a agravat şi prezintă o slăbiciune accentuată, cu o scădere semnificativă a rezistenţei, adăugând că Principesa Moştenitoare Margareta s-a întors în Elveţia, iar la 8 noiembrie 2017, Regele Mihai I se afla "în stare de suferinţă", la reşedinţa din Elveţia, alături de principesa Margareta şi de principele Radu. "Astăzi, 8 noiembrie 2017, marea sărbătoare a Sfinţilor Mihail şi Gavriil îl găseşte pe Majestatea Sa Regele Mihai în stare de suferinţă, la reşedinţa din Elveţia, înconjurat de Alteţele Lor Regale Principesa Moştenitoare Margareta şi Principele Radu. De asemenea, la reşedinţă se află angajaţii Casei Majestăţii Sale detaşaţi în Elveţia şi maicile de la mănăstirile din România care îl asistă pe Rege neîncetat", informa un comunicat postat pe site-ul romaniaregala.ro. Totodată, Casa Regală a precizat că în cursul serii de 7 noiembrie 2017, un trimis al ÎPS Iosif – mitropolitul Europei Occidentale şi Meridionale a venit la reşedinţa din Elveţia pentru a da regelui Sfânta Împărtăşanie, în prezenţa Principesei Moştenitoare.