Pe strada Vaselor din București, pe un teren vast, cu prelungire spre străzile vecine, se afla părăsită, în perioada interbelică, fabrica de oțet a doctorului Adolf Urbeanu, altădată cunoscută în întreaga țară.
Sub pământ erau bazine de beton căptușite cu plăci de sticlă, fiecare având capacitate între 10 și 20 de vagoane.
Această fabrică de produs oțet din alcool, ca și altele mai mici, erau pustii.
Odată cu moartea savantului Rege al Oțetului, dr. Urbeanu, s-a prăbușit și fabrica lui, ca și celelalte similare.
Legea de apărare a viticulturii
După moartea dr. Adolf Urbeanu, întâmplată în 1934, prin noua legea de apărare a viticulturii, în România s-a interzis cu desăvârșire atât esența de oțet preparată prin distilarea uscată a lemnelor, cât și oțetul fermentat din alcool, metodă care se întrebuința din plin în multe țări, mai ales în Germania.
Toată industria oțetului a intrat într-o dramatică transformare. Oțetul era obligatoriu să fie produs doar din vin.
Aparatele vechi, cu automate cronometrice de distribuire a maialei de alcool deveniseră nefolositoare.
De asemenea, nu mai era nevoie de bazinele uriașe, iar halele mari ale fabricilor rămăsesră pustii.
În schimb, podgorenii sperau că vor devein fabricanți de oțet.
Un inginer român deja brevetase un aparat mic și ieftin, cu care se putea fabrica oțet din vin, în condițiile prevăzute de lege.
La Expoziţia Generală Română, de la București din 1906, Adolf Urbeanu a primit diplomă de onoare cu medalia de aur pentru lucrări știinţifice diverse, culori nevătămătoare pentru colorarea băuturilor și alimentelor, esenţe eterice și seminţe cultivate în ţară.
Citește toată POVESTEA pe Evenimentul Istoric