Celebrul voievod Tulla, care era regele țiganilor din toate țările, și-a dat obștescul sfârsit, în vaietele nevestei și ale celor 10 concubine pe care le avea acest original și bogat rom, care murea la vârsta de 80 ani.
Țiganii din Ungaria erau mai bine organizați decât cei de la noi și trăiau cu mult mai civilizat, având dreptul să aibă un voievod, care îi conducea, conform unor vechi legi feudale.
Cea mai glorioasă figură de rege al țiganilor a fost desigur Tulla, care a domnit 65 de ani asupra neamului său, fiind ales la vârsta de 15 ani drept conducător absolut asupra a peste un milion de oameni.
Tulla era descendentul unei vechi dinastii de principi țigani și și-a păstrat neștirbită întreaga lui autoritate, în tot timpul lungii sale domnii. Deși prințul era întreținut legal din contribuția poporului, Tulla a câștigat foarte mult aur cu vioara lui fermecată, care încânta pe toți cei care îl ascultau.
Plătit cu onorarii într-adevăr princiare, talentul, frumusețea și prestigiul romantic al voievodatului său i-au adus multe cuceriri feminine, aparținând societății înalte din Budapesta.
Voievodul Tulla, ca un adevarat monarh, împărțea aurul în dreapta și în stânga. A dus o viață de largă risipă, de petreceri fără sfârșit în care șampania curgea valuri.
Ajunsese ca – înainte cu mulți an de Primul Război Mondial să aibă cel mai frumos echipaj din Budapesta.
În landoul lui, tras de sase cai, Tulla era văzut aăaturi de cele mai frumoase femei ale Budapestei.
Cu toate acestea, voievodul nu și-a uitat niciodată umilul său popor, pe care știa să-l conducă cu o mână de fier și să-l ajute la nevoie.
La vârsta de 35 de ani, prințul Tulla s-a amorezat nebunește de frumoasa contesa Raczi, una din cele mai vechi familii ungare. Contesa Raczi, căsătorită la 18 ani cu un diplomat în vârstă de 60 de ani, a răspuns cu același elan amorului fierbinte al țiganului.
Spre marele scandal al aristocrației budapestene, contesa Raczi a fugit într-o bună zi cu voievodul Tulla în Franța.
Citește toată POVESTEA pe Evenimentul istoric