George Haber creşte o nouă companie, cu produsele căreia ţinteşte către nume mari ca Nvidia, ATI şi Intel. După şase iniţiative de succes în IT, va urma însă un business în comunicaţii.
Unul dintre cei mai bogaţi romåni din America, antreprenor specializat în start-upuri în domeniul IT a dat din nou lovitura. Cea mai recentă investiţie a sa, compania LucidLogix Technologies, a atras o capitalizare de 18 milioane de dolari din partea unui consorţiu format din fondurile de investiţii Rho Ventures, Genesis Partners şi Giza Venture Capital. Anterior, compania a mai atras investiţii din partea Intel Capital, iar pånă în acest moment valoarea totală a capitalului atras se ridică la 35 de milioane de dolari. LucidLogix este specializată în producerea de procesoare grafice. „Cu această investiţie vom aduce compania pe profit. Tehnologia pe care o dezvoltăm dă posibilitatea cuplării mai multor unităţi de procesare grafică pentru a scala performanţa“, spune George Haber pentru Capital. „E ca şi cum am folosi forţa lui Nvidia sau ATI împotriva lor înseşi“.
Nvidia, ATI sau Intel, pe lista posibililor peţitori
George Haber a mai avut o investiţie asemănătoare, compania sa GigaPixel, specializată tot în soluţii grafice pentru computere, fiind achiziţionată în urmă cu opt ani, în schimbul a 184 de milioane de dolari, de către compania 3Dfx, la råndul ei cumpărată de liderul mondial în dezvoltarea de soluţii grafice, Nvidia. Va urma antreprenorul acelaşi tipar şi cu noua afacere? „Dacă faci o afacere gåndindu-te la bani, nu iese nimic; eu mă apuc de ceva pentru că îmi place, şi pe urmă ies şi banii“, explică acesta. „De aceea, nu pot spune care va fi randamentul investiţiei, mai ales în aceste vremuri în care multiplicatorii se recalculează. Dacă voi avea un cåştig de două sau trei ori suma investită, voi fi mulţumit, dar dacă va fi de zece ori aceeaşi sumă, e cu atåt mai bine“.
Potrivit omului de afaceri, scopul investiţiei la LucidLogix este acela de a dezvolta şi a vinde produsele, nu compania. „După aceea, desigur, dacă produsele sunt de vårf şi se vånd foarte bine, sigur că apar şi cei care vor să te preia.“ În acest moment, pentru afacerea dezvoltată de Haber ar exista doar trei pretendenţi, Nvidia, ATI şi Intel.
George Haber a mai våndut în 1997, pentru 70 de milioane de dolari, compania CompCore Multimedia Video and DVD către Zoran. Recent, Mobilygen, un alt start-up ajuns lider mondial în producţia de semiconductori folosiţi în standardul de compresie video H.264 (MPEG4), companie la care a fost cofondator, a fost achiziţionată de Maxim Integrated Products pentru o sumă care nu a fost dată publicităţii.
Antreprenorul născut în Oradea este investitor activ, din postura de business angel sau consultant strategic, în mai multe afaceri din domeniul tehnologiei informaţiei, fiind în consiliul de administraţie al unor companii precum BitDefender (parte a grupului Softwin), Avantgate (parte a Gecad), InterVideo sau SiftIn şi a InterAkt, companie romånească preluată recent de Adobe. „Ceea ce m-a convins atåt la Florin Talpeş (preşedintele Softwin – n.r.), cåt şi la Radu Georgescu (proprietarul Gecad – n.r.) este faptul că împărtăşim aceeaşi filosofie de a face afaceri, ne place în primul rånd ceea ce facem“, explică Haber.
De asemenea, este fondator şi preşedinte al consiliului de administraţie al CrestaTech, companie specializată în tehnologii de vårf pentru comunicaţii. 20 dintre angajaţi lucrează şi în Romånia, iar un alt laborator este în Elveţia. CrestaTech dezvoltă soluţii care să permită unificarea, pe bază de software, a protocoalelor de comunicaţii între reţelele radio, fie că e vorba de bluetooth, GSM, 3G sau Wi-Fi.
«Dacă voi avea un cåştig de două sau trei ori suma investită voi fi mulţumit, dar dacă va fi de zece ori aceeaşi sumă, e cu atåt mai bine.»
George Haber, angel investor, preşedinte CrestaTech
35 mil. de dolari este valoarea capitalului atras de LucidLogix, iar valoarea companiei s-ar putea situa la cel puţin dublul sumei investite în dezvoltarea ei