Cătălin Măruță a rămas fără cuvinte! Anamaria Prodan, pusă la zid de Reghecampf. Adevăratul motiv al divorțului
Cătălin Măruță a publicat un teaser cu noul episod al podcastului său, episod care va avea premiera pe 20 februarie. Noul invitat al vedetei de la Pro TV este Laurențiu Reghecampf, care, aflat în plin scandal de divorț cu Anamaria Prodan, vine cu dezvăluiri fără precedent despre acest subiect.
Antrenorul este de părere că ce a făcut fosta lui soție este ”urât” și că ar fi trebui mai întâi să ia în considerare dacă ea a fost corectă la rândul ei. De asemenea, el a mai precizat că singurul respect pe care îl mai are față de Anamaria Prodan se datorează faptului că este mama copilului lui.
”În primul rând, ce a făcut Ana este foarte urât. Uită-te la tine în primul rând, ce ai făcut tu! Analizează-te pe tine. Ai fost tu cea mai corectă? Ai făcut tu cum trebuie lucrurile în relația cu mine, iar eu am greșit mereu? Eu nu mai văd nimic, pentru mine este egal cu zero. Doar respectul că este mama lui Bebe, în rest nimic!”, a spus Laurenţiu Reghecampf.
Antrenorul a comentat și incidentul dintre Anamaria Prodan și Dan Alexa și spune că îi pare rău că nu a luat decizia de a divorța de impresară la acel moment.
„Clar m-a deranjat foarte tare. Îmi pare rău că nu am luat decizia încă de atunci!”, a mai precizat Reghe.
Laurențiu Reghecampf, acuzat de Anamaria Prodan că i-ar fi furat ceasurile
El i-a mai spus lui Cătălin Măruță că a fost acuxat de fosta sa soție că i-a luat ceasurile, însă precizează că lucrurile nu stau așa, ba din contră el i-a cumpărat mereu tot ce a vrut.
”Nu mi-aș fi închipuit niciodată că Anamaria poate să facă așa ceva. La un moment dat a zis că i-am luat ceasurile. Păi, a vrut ceas Richard Mille. Am dat 100.000 de euro. Mie dacă-mi spunea că vrea geantă Hermes de 75.000 de euro, de crocodil, de nu știu care, niciodată nu i-am zis nu. Ea poate să declare ce vrea, dar nu are cum să spună că ea a adus banii. Eu am câștigat câteva zeci de milioane de euro. Sunt banii lui mama…
Pe bune? Păi ce, era Ionela Prodan șeicul de la Al Wahda sau de la Al Hilal? Eu i le-am cumpărat. Pot să spun tare, răspicat, tot. Și am și facturile. Cred că am 2.000 de mailuri de la Anamaria. Am auzit-o de foarte multe ori: eu o să-i pun numele lui Bebe, Prodan.
Păi, pe tine nici nu te cheamă Prodan în primul rând. O cheamă Anamaria Dumitrescu, eu am luat-o Anamaria Dumitrescu. Ea a fost căsătorită cu Tiberiu Dumitrescu”, a mai spus Laurenţiu Reghecampf.
Anamaria Prodan, plină de ură
Acesta nu s-a oprit aici și a continuat să spună că Anamaria Prodan este ”plină de ură, de răutate, de mojicie”, subliniind, de asemenea, că ”vorbește foarte urât”.
„E plină de ură, de răutate, de mojicie, vorbește foarte urât, face lucruri care la un moment dat îi vor dăuna lui Bebe. Ce treabă are ea cu Corina? Ea știe foarte bine că nu are nici o implicare Corina, pentru că eu m-am despărțit de ea.
Sunt foarte fericit, o iubesc, o să avem un băiat împreună. Adică simt că pentru mine lucrurile au luat o întorsătură foarte pozitivă și aș fi vrut ca și Anamaria să aibă parte de același lucru”, a mai spus Laurenţiu Reghecampf.