Lipsă de personal calificat şi lipsa de utilaje sunt doar două dintre cauzele majore identificate de Corpul de Control al primului-ministru la contractele de lucrări privind construcţia sau modernizarea de autostrăzi şi dumuri naţionale din România.
Icspectorii Corpului de Control au verificat mai multe contracte în derulare a CNADNR cu firme româneşti sau din străinătate pentru construcţia de drumuri din ultimii cinci ani.
În urma analizei efectuate au fost identificate următoarele cauze care au stat la baza acestor întârzieri:
Una din principalele probleme constatate a fost insuficienţa mobilizare pe şantier a firmelor de construcţii care executau contractele analizate. Astfel, deşi pe hârtie prezentau personal suficient şi utilaje pe măsura lucrărilor angajate, în teren situaţia era cu totul alta. Aceasta cauză a stat la baza înregistrarii unor întârzieri în execuţia lucrărilor privind:
1. Reabilitarea DN 6 Alexandria- Craiova – Lotul 1. Contractul cu o valoare de 140 milioane de lei, fără TVA, are ca termen de finalizare a lucrărilor luna mai 2013. Cu toate acestea, la finele lunii iunie 2012, constructorul, Shapir Structures 1991 ltd., a reuşit să ajungă cu stadiul lucrărilor abia la 17,23%.
2. Reabilitarea DN 6 Alexandria – Craiova – Lotul 2. În acest caz, constructorul – asocierea formată din Romstrade, firmă patronată de Nelu Iordache (citeşte aici ce decizie a luat CNADNR în contractul cu Romstrade pentru construcţia autostrăzii ARAD-NĂDLAC), SC EZENTIS INFRAESTRUCTURAS SA si SC EUROCONSTRUCT TRADING 98 SR, a ajuns cu lucrările abia la 13,29%, deşi termenul expiră tot în luna mai 2013. "Potrivit procesului-verbal al şedintei lunare de management nr.12 din data de 30.05.2012 la care au participat reprezentanţii CNADNR, ai constructorilor şi ai consultantului „Beneficiarul a atras atenţia Constructorului asupra faptului că termenul limita prevăzut pentru îndeplinirea acţiunilor impus prin Înştiintarea de Remediere emise se apropie de final, iar Constructorul nu deţine resursele necesare (materiale, personal,combustibil) pentru a înregistra progresul necesar recuperarii intârzierilor acumulate”, iar consultantul a adăugat faptul ca „activitatea pe şantier până la această dată a Asociatului SC EUROCONSTRUCT a fost aproape inexistentă”, se menţionează în raportul Corpului de Control.
3. Construcţia variantei de ocolire a municipiului Caracal, în baza contractului, în valoare de 44,47 milioane de lei, (fara TVA), încheiat cu SC ROMSTRADE SRL. "Cu toate că, încă de la sfârşitul lunii februarie 2012, consultantul a atras atenţia asupra faptului că „progresul fizic înregistrat de către constructor de la data ultimei întalniri de management este 0, pe parcursul lunii anterioare, nefiind executat nici un tip de lucrare”, iar Beneficiarul a subliniat faptul că la acel moment se înregistrează un progres redus în execuţia lucrărilor şi, că pe „şantier nu exista materiale, nu exista personal, organizarea de şantier nu este definitivată, situaţia nu se remediase nici după două luni", spune sursa citată.
"O altă cauză majoră a întârzierilor în contractele în derulare la CNADNR o reprezintă utilizarea de către constructori a aceloraşi utilaje dar şi acelaşi personal în cadrul mai multor contracte de lucrari, executate în aceeaşi perioadă de timp", spun inspectorii premierului.
Totodată, pentru dovedirea capacităţii profesionale, ofertanţii trebuie să prezinte lista cu „personalul cheie”, respectiv personalul tehnic de specialitate cu experienţă profesională în lucrările de infrastructură rutieră precum şi calificarile acestora.
In urma analizei efectuate de catre Corpul de control al Primului-ministru au fost identificate situatii in care, in scopul obtinerii contractelor de lucrari, constructorii au indicat in cadrul unor oferte depuse in proceduri de atribuire diferite, faptul ca aceleasi utilaje si acelasi personal-cheie vor fi utilizate pentru executia unor lucrari de infrastructura rutiera in santiere diferite, in aceeasi perioada de timp. Astfel, SC ROMSTRADE SRL a prezentat aceeasi instalatie de preparat mixturi asfaltice in doua oferte care au stat la baza obtinerii contractelor derulate in aceeasi perioada, si anume: contractul nr. POST/2010/2/1/007/01 semnat la data de 31.01.2011 pentru constructia variantei ocolitoare a municipiului Caracal si contractul nr POST/2010/2/1/008/2, semnat la 22.03.2011 pentru mdoernizarea DN 5 Bucuresti- Adunatii Copaceni. Situatii asemanatoare au fost constatate si in cazul constructorilor SC TEHNOSTRADE SRL si SHAPIR STRUCTURES LTD.
Conform situatiei nr.22/335/28.08.2012 prezentate de CNADNR, la data intocmirii situatiei, unii constructori executau in paralel mai multe lucrari de infrastructura rutiera. Astfel, SC ROMSTRADE SRL avea in derulare 23 de contracte de lucrari, SC SPEDITION UMB SRL – 19 contracte, SC STRACO GRUP SRL – 20 de contracte, SC TEHNOSTRADE SRL -13 contracte, STRABAG AG – 6 contracte, SC STRABAG SRL – 10 contracte, SC DELTA ACM 93 SRL 0 10 contracte, JV FCC Construccion – 9 contracte si ASTALDI Sp.A – 7 contracte.
Raportul Corpului de Control al Primului-ministru a fost transmis Ministerului Transporturilor si Infrastructurii precum si Companiei Nationale de Autostrazi si Drumuri Nationale din Romania SA pentru a dispune masurile necesare vizavi de cele constatate.