După rebeliunea eșuată a liderului Grupului Wagner, Evgheni Prigojin, mulți analiști au încercat să descifreze ce înseamnă acest eveniment pentru regimul președintelui Vladimir Putin. Semnificația rebeliunii mercenarilor Wagner, de luna trecută, este analizată, într-un interviu pentru RFE/RL, și de Konstantin Eggert, jurnalist și analist politic independent.
În opinia sa, „evenimentul” care a avut loc luna trecută a slăbit semnificativ controlul lui Putin asupra propriului său sistem. „I-a slăbit capacitatea de a continua războiul și a creat haos în rândul a milioane de funcționari ruși, care duc acest regim pe umerii lor”, susține Eggert, potrivit Americanmilitarynews.
„Este foarte dificil să stabilim ce am văzut; cu siguranță am văzut ceva care părea o adevărată rebeliune militară împotriva lui Putin, în ciuda faptului că Putin nu a fost menționat direct. Este, totuși, clar că acest lucru a subminat și continuă să submineze sistemul Putin”, susține Konstantin Eggert, analist politic al postului public german Deutsche Welle, și fost șef al biroului de la Moscova al redacției postului BBC.
Regimul Putin, așa cum îl știam noi, s-a încheiat
„Din anumite motive, Prigojin ne-a spus că oprește înaintarea mercenarilor săi și vrea să evite vărsarea de sânge, de parcă n-ar fi înțeles asta și când mergea cu viteză spre Moscova. Întrebarea privind ceeea ce am văzut devine cu adevărat importantă și fără răspuns în anumite privințe, deoarece există mecanisme pe care pur și simplu nu le înțelegem”, consideră el. Konstantin Eggert spune că sunt foarte multe aspecte greu de înțeles și pare convins că regimul Putin, așa cum îl știam noi, s-a încheiat.
„Orice a fost, acest „eveniment” a slăbit semnificativ controlul lui Putin asupra propriului său sistem. I-a slăbit semnificativ capacitatea de a continua războiul. A creat haos în rândul a milioane de funcționari ruși, care duc acest regim pe umerii lor. Cred că regimul Putin, așa cum îl știam noi, s-a încheiat. În Rusia începe o nouă eră. Poate că o să fie mai rău, dar nu cred că mai putem spune că Putin controlează țara sau își controlează destinul”, afirmă analistul.
Acest lucru îl ridică pe Prigojin la nivelul lui Putin
El are și o explicație pentru implicarea președintelui Lukașenko în acest eveniment. ”Nu știm în acest moment, dar faptul că, cel puțin aparent, Lukașenko a fost cel care a oprit avansul mercenarilor Wagner spre Moscova înseamnă că, în ochii birocrației ruse, Putin nu mai este atotputernic. Singura explicație, pentru moment, ar fi că lui Putin i-a fost cu adevărat frică și avea nevoie de o ieșire. Prigojin s-a temut și el. 15.000 de luptători bine antrenați sunt o forță care să deschidă drumul spre Moscova, dar nici pe departe suficientă pentru a controla orașul sau a prelua comanda asupra țării”, consideră Eggert.
În opinia lui, este posibil ca ambele părți ”să fi ajuns la concluzia, că pentru moment, este mai bine să se pretindă că au ajuns la o înțelegere. Numai că acest lucru îl ridică pe Prigojin la nivelul lui Putin. Și asta, desigur, îl lovește foarte tare pe Putin”, susține el.
„Poporul tace”
La întrebarea cum arată așa-numita „stabilocrație” a lui Vladimir Putin, după scurta rebeliune militară a lui Prigojin, analistul politic are următorul răspuns: „Dacă vorbim despre societatea rusă, situația este foarte simplă. Mare parte este apatică. Nu am văzut demonstrații pro-Prigojin. Nu am văzut nici vreo demonstrație anti-Prigojin sau cineva care să demonstreze pentru Putin. Nu au fost revolte în armata rusă. Societatea rusă spune, probabil, „slavă Domnului că s-a evitat o vărsare de sânge” și va reveni „la normal”. „Narod bezmolvstvuet” (Poporul tace) este și una din replicile faimoase din Boris Godunov, de A. Pușkin”.