Anunț emoționant despre Kate Middleton! Ce a putut spune Regina Camilla despre ea, după ce s-a aflat în spațiul public că este bolnavă de „polipoza familială”?
Copiii britanici se îngrijorează pentru Kate Middleton
Regina Camilla a efectuat o vizită oficială în orașul Shrewsbury, reședința comitatului Shropshire, regiunea West Midlands, Anglia. Cu această ocazia, a vorbit pentru prima dată despre nora ei, Kate Middleton, care a fost diagnosticată cu „polipoza familială”.
În acel oraș, regina consoartă a întâlnit două fetițe de 10 ani și de 6 ani, care i-au oferit un dar Prințesei de Wales. Îngrijorate pentru starea ei, cele două s-au gândit să-i trimită gândurile lor. Au confecționat două felicitări pentru ea, decorate cu inimi și stele.
Când au întâlnit-o personal pe Regina Camilla, au rugat-o frumos să i le dea Prințesei de Wales, apoi și-au cerut scuze pentru că felicitările lor erau puțin mototolite.
„Îmi pare rău că sunt un pic încrețite”, a spus una dintre cele două surori.
„Știu că Catherine este încântată de toate urările frumoase și de tot sprijinul. Le voi lua cu grijă și ne vom asigura că ea știe că vin”, le-a dat asigurări regina consoartă, potrivit DailyStar.
Momentan, acestea sunt singurele cuvinte pe care le-a spus despre nora ei.
„Polipoza familială” este un exemplu de afecțiune benignă care prezintă un risc înalt de a evolua către cancer. Acestă boală se manifestă prin apariția timpurie și extensivă a polipilor adenomatoși în colon și rect.
În absența unui tratament corespunzător, „polipoza familială” poate evolua spre cancer colonic în perioade relativ tinere.
Prințului Wales și Prințesei de Wales nu vor merge la sfânta biserică de Paștele Catolic
Regele Charles al III-lea și Regina Camilla vor participa la ceremonia religioasă de duminică, în cinstea sărbătorii Paștelui Catolic. Vor merge la Capela St George din Castelul Windsor.
La ceremonia religioasă, cei doi vor fi însoțiți de alți membri ai Familiei Regale, cu excepția Prințului Wales și a Prințesei de Wales. Kate Middleton nu va fi prezentă deoarece își continuă tratamentul.
Știrea că monarhul britanic va participa la slujba religioasă de Paștele Catolic este văzută ca un semn pozitiv în ceea ce privește recuperarea sănătății sale. Deși a continuat să se implice în întâlniri private și să-și îndeplinească responsabilitățile ca șef de stat, el nu a fost prezent la evenimente publice în acest an.
Și-a urmat tratamentul pentru problemele prostatei, apoi a început tratamentul pentru cancer.