Regina Elisabeta a II-a avea o sosie! Femeia în vârstă de 89 de ani arată exact ca regretatul monarh

Mary Reynolds, în vârstă de 89 de ani, a devenit sosia suveranei în 1988, după ce la vârsta de 17 ani i s-a spus că seamănă foarte mult cu aceasta. După moartea Reginei Elisabeta a II-a, aceasta a spus că dorește să renunțe la slujba de sosie, din respect.

Totuși, își va păstra ținutele, pentru a păstra vie amintirea suveranei, pe care declară că o simțea ca fiind „parte din familie”, conform independent.co.uk

Amintim că femeia a apărut în mai multe filme și emisiuni de televiziune, cele mai importante dintre momentele sale fiind atât rolul principal din filmul de comedie Bullseye, din 1900, cât și un episod din seria aniversară de 25 de ani a serialului „Doctor Who” din 1988.

De asemenea, Mary Reynolds a declarat că este mândră și se simte norocoasă că există această asemănare între ea și regină, dar că va încheia această carieră.

A mai spus că dorește, totuși, să păstreze ținutele de regină, pentru că : „fac parte din viața mea de mult timp.” Aceasta a declarat că are două dulapuri separate: unul pentru ținutele normale și unul pentru cele regale. Pentru o ocazie specială, însă, ar alege o ținută din „dulapul reginei”.

După moartea reginei, Mary a fost contactată de o televiziune rusă, care i-a cerut să îmbrace costumul de imitatoare.

„Era o persoană care avea atâta lumină și era o persoană foarte iubită și prietenă cu toată lumea. Se simțea ca și cum făcea parte din familie”, a spus sosia regretatului monarh din Marea Britanie. Mary a mai adăugat și că întotdeauna a încercat să se comporte precum o regină și să fie drăguță și să respecte pe toată lumea.

„Oriunde te-ai fi dus în lume, era Regina – nu Regina Elisabeta, nu Regina Angliei, era Regina. Nu va mai fi niciodată cineva ca ea”, a conchis Mary Reynolds.

Înmormântarea Reginei Elisabeta a II-a va avea loc pe data de 19 septembrie

Palatul Buckingham a anunțat că înmormântarea Reginei Elisabeta a II-a va avea loc pe data de 19 septembrie, la Westminster Abbey din Londra.

Regina Elisabeta a II-a va fi dusă miercuri de la Palatul Buckingham la Westminster Hall. Acolo, sicriul va fi sprijinit pe o platformă, cunoscută sub numele de catafalc și va fi acoperit cu Steagul Regal.

După ce va ajunge în Westminster Hall, va fi acoperit cu Coroana Imperială a statului. Ulterior, cei prezenți vor putea să își ia la revedere de la Regină.

Sicriul la depus în sala mare, cea mai veche parte a Palatului Westminster, în inima guvernului britanic. Ultimul membru al Familiei Regale care a fost dus în această sală a fost Regina Mamă, în 2002, când peste 200.000 de oameni au făcut coadă pentru a-și vedea sicriul