Regina Elisabeta a II-a are 93 de ani, iar cei din jurul său sunt de părere că s-ar putea infecta foarte ușor, informează The Sun. Conform rapoartelor mass-media din Marea Britanie, nu se știe cât de aproape ar fi ajuns asistentul la regină, dar fiecare membru al personalului gospodăriei regale cu care persoana a intrat în contact, de atunci, a fost auto-izolat.
Regina a părăsit săptămâna trecută Palatul Buckingham şi s-a mutat la Castelul Windsor, reşedinţa sa regală situată la vest de Londra, în contextul extinderii tot mai rapide a pandemiei de coronavirus şi al speculaţiilor conform cărora capitala Marii Britanii va deveni în curând un oraş plasat în carantină, informează DPA, citat de Agerpres.
Suverana britanică, în vârstă de 93 de ani, a fost fotografiată în timp ce părăsea Palatul Buckingham într-o limuzină oficială, însoţită de unul dintre câinii ei din rasa Corgi. Casa regală britanică a anunţat recent că regina Elisabeta a II-a a anulat petrecerile programate în grădina Palatului Buckingham şi se va muta la Castelul Windsor cu o săptămână mai devreme decât o făcea în această perioadă a anului, cu ocazia vacanţei de Paşte, „ca măsură de precauţie”.
„Este posibil ca regina să rămână acolo şi după perioada Paştelui”, precizează un comunicat dat publicităţii de biroul de presă al Palatului Buckingham, care a precizat că a luat toate măsurile necesare pentru pandemia COVID-19, care s-a răspândit rapid în Marea Britanie. .