Criza a pus un mare semn de întrebare privind utilitatea a zeci de mii de doctorate în economie. Regina Angliei trăieşte cam ruptă de lume. Acest lucru a fost evident când l-a întrebat pe Eric Clapton dacă e mult timp de când cântă la chitară (răspuns: „doar vreo 30 de ani, Majestate“). O altă întrebare, la fel de inocentă, a monarhului britanic a făcut de curând să crape obrajul de ruşine al întregii tagme a economiştilor: cum de nimeni nu şi-a dat seama de c
Criza a pus un mare semn de întrebare privind utilitatea a zeci de mii de doctorate în economie.
Regina Angliei trăieşte cam ruptă de lume. Acest lucru a fost evident când l-a întrebat pe Eric Clapton dacă e mult timp de când cântă la chitară (răspuns: „doar vreo 30 de ani, Majestate“). O altă întrebare, la fel de inocentă, a monarhului britanic a făcut de curând să crape obrajul de ruşine al întregii tagme a economiştilor: cum de nimeni nu şi-a dat seama de criza care ne paşte? Întrebarea Elisabetei a II-a a fost adresată unui grup de profesori în economie de la cele mai bune universităţi britanice, şi i-a făcut pe câţiva economişti să se simtă suficient de responsabilizaţi încât să-i şi răspundă. Pe scurt, justificarea a fost că mai mulţi economişti întrevedeau ceva în colţul lor de lume, dar ei nu prea au vorbit între ei şi nimeni nu a anticipat magnitudinea crizei.
Episodul cu regina este însă o reflecţie a unei alte crize, una cu adevărat existenţială: cea din rândul economiştilor. În publicaţii prestigioase, ca Financial Times, Prospect Magazine sau The Economist, se alocă pagini întregi unor subiecte de genul „viitorul capitalismului“ sau „problema cu ştiinţele economice“. Miza acestor dezbateri nu pare a fi cu nimic mai prejos decât relevanţa, şi chiar viabilitatea, unui întreg domeniu de studiu. Simplu spus, criza a pus un mare semn de întrebare privind utilitatea a zeci de mii de doctorate în economie. Este încă prea devreme pentru a trage vreo concluzie asupra acestor dezbateri, dar câteva lucruri sunt deja clare. Cel puţin două premise fundamentale ale ştiinţelor economice moderne sunt dubioase: cea a pieţelor eficiente, care alocă resursele perfect tot timpul şi în care preţul este întotdeauna corect, şi cea a consumatorului, ca jucător raţional care ia întotdeauna decizia justă în aceste pieţe.
Pentru România, întreaga discuţie ar putea părea cât se poate de irelevantă. Ea nici nu pare să aibă loc în comunitatea academică – iar tocmai asta e problema. Aşa vedem cât de profundă este criza de creiere şi idei în ştiinţele economice în România.
*Andrei Postelnicu este consilier al dlui Mircea Geoană, preşedintele Senatului şi candidat la Preşedinţie.