În timp ce sute de farmacii mici trag obloanele şi marile lanţuri îşi adaptează încontinuu strategiile, CNAS se opune implementării singurei soluţii care ar salva sectorul de faliment: factoringul.
Regresul economiei şi întârzierea decontărilor de la Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS) îngreunează activitatea farmaciilor, situaţia sistemului fiind tot mai gravă. Circa 1.500 de farmacii se află în insolvenţă şi 400 în faliment, majoritatea fiind farmacii independente. „Cele mai afectate sunt cele din mediul rural, pentru că acestea depind cel mai mult de relaţia cu CNAS, dar şi micile farmacii din marile oraşe, care nu pot face faţă concurenţei marilor reţele“, spune Ioana Cacovean, preşedintele Patronatului Farmaciştilor. Relaţia cu CNAS a devenit problematică după ce, anul trecut, termenul de decontare a medicamentelor compensate şi gratuite a fost extins la 120 de zile. „Reglementările legislative sunt cele care au cel mai puternic impact asupra activităţii farmaciilor“, spune şi Robert Popescu, COO Sensiblu.
Potrivit Elenei Clara Popescu, vicepreşedinte al Colegiului Farmaciştilor din România, „în prezent, nicio farmacie din România nu a mai primit bani pentru medicamentele eliberate din luna octombrie 2009, ultima plată fiind făcută în cursul săptămânii trecute, pentru medicamentele eliberate în luna septembrie 2009.“ Aceasta deşi, conform reglementărilor în vigoare, ar fi trebuit plătite facturile din luna noiembrie.
Medicamentele gratuite, greu de găsit
Ea mai spune că, în ultimele săptămâni, chiar şi farmaciile marilor lanţuri au probleme serioase, fapt care le-a determinat să nu mai elibereze medicamentele din cadrul programelor naţionale de sănătate, deoarece aceste medicamente sunt gratuite şi, pentru că nu se încasează bani, „nimeni nu‑şi mai permite să le elibereze“. Şi chiar dacă forţa de supravieţuire pe care acestea o au nu se poate compara cu aceea a farmaciilor independente, şi ele s-au regrupat. „Începând cu anul 2008, Sensiblu s-a concentrat asupra consolidării reţelei de farmacii, punând accent pe eficientizarea fiecărei unităţi“, spune Robert Popescu, COO. Concret, a fost diversificat portofoliul de produse, ofertele fiind adaptate la profilul clienţilor fiecărei farmacii în parte. De asemenea, au fost lansate noi modele de unităţi: un nou concept de farmacie standard în 2008 şi un model avangardist de farmacie de destinaţie în 2009.
Pentru că a luat încă din 2007 decizia de diminuare drastică a ritmului de dezvoltare, reţeaua Help Net nu a fost nevoită să închidă unităţi sau să facă disponibilizări.
În schimb, s-au făcut relocări ale unităţilor, pentru ca fiecare farmacie să se poată autosusţine. „Nu am luat decizia de a investi în dezvoltarea reţelei, în primul rând pentru că nu avem certitudinea că plăţile de la casele de asigurări se vor face conform contractelor, dar şi pentru că legislaţia are un grad mare de volatilitate, fapt cu impact direct şi imediat pe acest model de afacere“, explică Isabelle Iacob, director general Help Net Farma.
Există soluţii pentru ieşirea din această situaţie? Ioana Cacovean crede că modificarea legii farmaciei prin reglementări precum obligaţia ca farmacia să fie deţinută de un farmacist şi introducerea unor restricţii geografice pentru a evita situaţiile în care două farmacii se înfiinţează în acelaşi bloc ar aduce beneficii majore pieţei.
De ce nu vrea CNAS factoring
Iar Elena Clara Popescu spune că singura soluţie pe care Colegiul o consideră viabilă şi care a fost propusă autorităţilor este ca farmaciile să apeleze la factoring, ceea ce le-ar permite să lucreze cu bănci dispuse să accepte astfel de operaţiuni şi să elibereze banii farmaciilor, urmând să-şi recupereze aceşti bani de la CNAS, într-un termen stabilit de comun acord. „CNAS nu este de acord cu această soluţie, pentru că ştie că nu-şi va putea respecta termenul stabilit, iar cu băncile nu se pot juca aşa cum se joacă cu farmaciile“.
Anul 2010 va fi mai dificil, în contextul în care pentru sănătate fondurile alocate sunt insuficiente.
Robert Popescu, COO, Sensiblu
Piaţa farmaciilor
Sensiblu deţine cel mai mare lanţ de farmacii, cu 227 de unităţi, faţă de cele 217 existente la 31 martie 2009. Catena are în prezent 167 de farmacii, în timp de Dona ocupă locul al treilea cu 150. Datorită vânzărilor de OTC-uri şi produse cosmetice, marile lanţuri de farmacii au fost mai ferite de efectele noilor reglementări din sănătate.