Discuţia pe marginea recunoaşterii fiscale a mijloacelor fixe se relansează în 2007, prin introducerea unor prevederi suplimentare în Codul fiscal şi în normele metodologice de aplicare. Din punctul de vedere al deducerilor de amortizare se reiterează o prevedere, deja existentă în alt act normativ, legată de recalcularea acestora în cazul în care mijlocul fix nu este folosit în mod efectiv. Astfel, conform HG. nr. 2.139/2004: „Pentru perioada în care mijloacele fixe nu s
Discuţia pe marginea recunoaşterii fiscale a mijloacelor fixe se relansează în 2007, prin introducerea unor prevederi suplimentare în Codul fiscal şi în normele metodologice de aplicare.
Din punctul de vedere al deducerilor de amortizare se reiterează o prevedere, deja existentă în alt act normativ, legată de recalcularea acestora în cazul în care mijlocul fix nu este folosit în mod efectiv. Astfel, conform HG. nr. 2.139/2004: „Pentru perioada în care mijloacele fixe nu sunt utilizate, recuperarea amortizării aferente acesteia se va face prin recalcularea cotei de amortizare pe durata normală de utilizare rămasă, începând cu luna următoare repunerii în funcţiune a acestora sau se diminuează capitalurile proprii la data scoaterii din funcţiune.“
În prezent, prin modificarea normelor de aplicare a Codului fiscal, se prevăd următoarele:
„702. Pentru perioada în care mijloacele fixe amortizabile nu sunt utilizate cel puţin pe o perioadă de o lună, recuperarea valorii fiscale rămase neamortizate se efectuează pe durata normală de utilizare rămasă, începând cu luna următoare repunerii în funcţiune a acestora, prin recalcularea cotei de amortizare fiscală.“
Se reia, de asemenea, discuţia referitoare la recunoaşterea fiscală a reevaluărilor contabile efectuate în legătură cu mijlocele fixe. În timp ce Codul fiscal exclude reevaluările contabile prin separarea amortizării fiscale de cea contabilă, normele le includ în valoarea rămasă neamortizată, precum şi în valoarea fiscală a terenurilor care fac obiectul unor transferuri. Prevederile sunt aparent contradictorii, fapt datorat şi exprimării destul de vagi şi confuze din textul de lege. Este posibil ca normele să aibă în vedere doar situaţiile în care devine necesar să se stabilească valoarea rămasă neamortizată a unui mijloc fix (cum este cazul vânzării sau casării). Chiar şi aşa, este destul loc pentru mai multe clarificări, mai ales că miza este una importantă, şi anume deductibilitatea deducerilor de amortizare şi a valorii fiscale rămase neamortizate.
Se include, de asemenea, în valoarea fiscală neamortizată si TVA nedeductibilă, rezultată în urma ajustărilor. Acest din urmă aspect este tratat pe larg în capitolul VI din Codul fiscal şi reprezintă o noutate.
Astfel, conform art. 149 Cod fiscal, ajustarea TVA pentru bunurile de capital intervine atunci când bunurile de capital:
• Sunt folosite în alt scop decât pentru activităţile economice;
• Sunt folosite pentru operaţiuni care nu dau drept de deducere a TVA;
• Sunt folosite pentru realizarea de operaţiuni care dau drept de deducere a taxei într-o măsură diferită faţă de deducerea iniţială.
De asemenea, ajustarea devine obligatorie atunci când:
• Apar modificări ale elementelor folosite la calculul taxei deduse (cum este cazul pro-ratei);
• Un bun de capital al cărui drept de deducere a fost integral sau parţial limitat face obiectul oricărei operaţiuni pentru care taxa este deductibilă;
• Bunul de capital îşi încetează existenţa, cu excepţia cazurilor în care se dovedeşte că respectivul bun de capital a făcut obiectul unei livrări sau unei livrări către sine pentru care taxa este deductibilă;
• A fost emisă o factură şi, ulterior, operaţiunea este anulată total sau parţial, înainte de livrarea bunurilor sau de prestarea serviciilor;
• Există refuzuri totale sau parţiale privind cantitatea, calitatea ori preţurile bunurilor livrate, în condiţiile anulării totale ori parţiale a contractului pentru livrarea sau prestarea în cauză, declarată printr-o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă, sau în urma unui arbitraj ori în cazul în care există un acord scris între părţi;
• Rabaturile, remizele, risturnele şi celelalte reduceri de preţ prevăzute de lege sunt acordate după livrarea bunurilor sau prestarea serviciilor;
• Contravaloarea bunurilor livrate sau a serviciilor prestate nu se poate încasa din cauza falimentului beneficiarului;
Deşi există o similaritate în ceea ce priveşte definirea bunurilor de capital prin raportare la definirea mijloacelor fixe, există o prevedere specială în cazul lucrărilor de transformare sau modernizare a unui bun imobil sau a unei părţi a acestuia. Pentru acestea se va lua în considerare ajustarea TVA numai dacă valoarea acestor lucrări „este de cel puţin 20% din valoarea totală după transformarea sau modernizarea bunului imobil sau a părţii de bun imobil“. Ajustarea va fi efectiv realizată doar dacă diferenţa de TVA rezultată este mai mare de 1.000 lei.
Modalitatea de ajustare diferă de la caz la caz. Dacă un bun de capital este folosit în scopuri personale – cum este cazul unei locuinţe sau al unei maşini, ajustarea se va face luând în calcul o perioadă fixă, indiferent de perioada în care bunul se amortizează fiscal. Această perioadă este de:
a) 5 ani, pentru bunurile de capital achiziţionate sau fabricate, altele decât cele prevăzute la lit. b);
b) 20 de ani, pentru construcţia sau achiziţia unui bun imobil, precum şi pentru transformarea sau modernizarea unui bun imobil, dacă valoarea fiecărei transformări sau modernizări este de cel puţin 20% din valoarea totală a bunului imobil astfel transformat sau modernizat.
Contribuabilii obligaţi la ajustarea TVA pentru bunurile de capital au obligaţia de a întocmi şi actualiza Registrul bunurilor de capital, care va cuprinde în principal următoarele informaţii: data achiziţiei, fabricării, construirii sau transformării/modernizării; valoarea (baza de impozitare) a bunului de capital; taxa deductibilă aferentă bunului de capital; taxa dedusă; ajustările efectuate conform prevederilor Codului fiscal.
Referitor la ajustarea TVA, mai trebuie menţionat faptul că persoanele care trec de la regimul special de scutire la regimul normal de taxare pot ajusta TVA deductibilă aferentă bunurilor de capital aflate încă în folosinţă în scopul desfăşurării activităţii economice. Ajustarea trebuie comunicată organelor fiscale competente prin depunerea unei liste întocmită în două exemplare şi care va cuprinde bunurile pentru care se efectuează ajustarea, data la care i-au fost livrate bunurile, baza de impozitare la data respectivă şi suma de ajustat. De asemenea, persoana impozabilă va înscrie suma ajustată în primul decont ce se va depune după primirea acordului din partea organului fiscal competent asupra ajustării şi sumei acesteia.