Platforma „17+1” înființată de China în 2012 pentru a-și consolida relațiile cu 17 state din Europa Centrală și de Est (ECE) a părut marți a fi clar doar un „11+1”, când jumătate din cei 12 lideri naționali din UE invitați în club nu s-au prezentat pentru a-l omagia pe președintele chinez Xi Jinping, transmite Politico.
E un regres diplomatic dureros pentru Xi Jinping, care avea de jucat o carte „dezbină și domină” de prima clasă prin oferta de a dubla în cinci ani importurile alimentare ale Chinei din Europa de Est. A fost o stratagemă isteață din partea lui Xi să facă apel la sectorul agricol, întrucât el face obiectul unor diferende politice răsunătoare, economiile rurale mai sărace din ECE simțindu-se nedreptățite și plângându-se că sunt subminate de puternicele sectoare agricole, extrem de protecționiste, din Europa de Vest.
Formatul 17+1 era tradițional un forum prin care Beijingul presa pentru a-și extinde influența în ECE prin promisiuni de investiții legate de Inițiativa Centură și Drum, un proiect gigantic de infrastructură și transport menit a lega China de piețele UE. Dar Xi a avut marți și propuneri în premieră. Pe lângă oferta de a cumpăra mai multe alimente din regiune, președintele chinez s-a angajat și să îmbunătățească procedurile vamale și a evocat perspectiva ca mai mulți est-europeni (pe lângă sârbi și ungari) să primească vaccinuri chinezești anti-coronavirus.
Această ofensivă a seducției începe însă să se lovească de obstacole
Țările ECE sunt tot mai puțin convinse că Beijingul va oferi avantajele economice pe care ele și le imaginau inițial. Mai important chiar, sunt de luat în calcul și relații de securitate, precum și legăturile diplomatice cu noua administrație a președintelui american Joe Biden, care dorește să construiască o largă coaliție diplomatică drept contrapondere la China.
Toate cele șase țări care i-au dat marți Chinei peste nas provin din valul est-european de extindere a NATO din 2004. Bulgaria, România și Slovenia li s-au alăturat celor trei țări baltice – Estonia, Letonia și Lituania -, hotărând să nu-și trimită nici președinții și nici premierii la conferința pe care China ar fi dorit-o în formatul „Xi plus 17 conducători”. În special în cazul statelor baltice, garanția de securitate NATO împotriva Rusiei surclasează alte considerente.
În loc de conducători, țările respective au fost reprezentate de miniștri. Cu numai o zi înainte de eveniment, diplomații chinezi puneau presiune peste presiune pe aceste capitale pentru a trimite „o delegație la nivel mai înalt”, conform unui diplomat din una dintre cele șase țări.
„Chinezii consideră că nu-i tratăm cu respect”, a afirmat diplomatul sub condiția anonimatului. „E o mare surpriză și pentru Beijing, din moment ce toate cele 27 de state UE au aprobat în unanimitate pactul de investiții [din decembrie al UE cu China].”
Statele baltice au preluat inițiativa
Aici statele baltice – și în special Lituania – au preluat inițiativa, când diplomații lor au început să tatoneze, acum trei săptămâni, dacă e posibil să trimită delegați de rang inferior.
„Când vorbim de statele baltice e chiar foarte simplu – există Rusia”, a declarat Una Bērziņa-Čerenkova, șefa Centrului de Studii Chineze din cadrul Universității Rīga Stradiņš din Letonia. „China a prins deja ideea că statele baltice bat gradual în retragere […] chiar dacă nu e un divorț gălăgios.”
Atât de frenetice au fost eforturile diplomatice de ultim moment de a recruta conducători pentru conferință încât Beijingul nu a prezentat public reuniunea decât chiar în ziua ei, la ora locală 6:00, când a admis că vor participa conducători „și reprezentanți la nivel înalt” din 17 țări.
Întrebat de 17+1, Washingtonul a declarat că e angajat în privința colaborării cu Europa la o strategie privind China. „Realizăm că partenerii noștri europeni au propriile interese și relații, iar noi nu-i forțăm să aleagă între China și SUA. Rămânem totuși îngrijorați de faptul că China s-a folosit frecvent de organizații multilaterale ca de un instrument prin care să-ți promoveze interesele economice, de securitate națională și de politică externă, în detrimentul păcii și prosperității altor țări, al drepturilor omului și al ordinii internaționale bazate pe reguli”, a declarat un purtător de cuvânt al Departamentului de Stat.
Slovacia își demonstrează iscusința politică
Agricultura a jucat un rol însemnat la conferința 17+1, statele europene arătându-se nemulțumite de ritmul lent în care China își deschide piața pentru exporturile agroalimentare.
Vicepremierul bulgar Mariiana Nikolova nu s-a sfiit să sublinieze la conferință problemele privind dezechilibrul comercial și accesul la piața chineză.
„Ne bazăm pe sprijinul guvernului chinez și pe conducerea președintelui Xi Jinping pentru a identifica și implementa noi măsuri concrete pentru extinderea și facilitarea accesului la piața chineză”, a declarat ea, citată de Agenția Bulgară Telegraf (BTA).
Ea i-a cerut lui Xi să „ajute la extinderea gamei de bunuri exportate prin simplificarea și accelerarea procedurilor de import ale Chinei, în special pentru mărfurile alimentare și agricole”.
Președintele polonez Andrzej Duda a avut o poziție similară, declarând că Polonia e „nemulțumită” de viteza cu care China extinde accesul la piață, a relatat postul TVN24. Ar fi nevoie de acțiuni, a afirmat el, „cum ar fi ridicarea restricțiilor administrative asupra importurilor de bunuri agroalimentare din Polonia”.
Polonia domină exporturile agricole din ECE în China – pe locul doi e Ungaria -, satisfăcând cererea chineză de carne și lactate, dar și organe și ciocolată, arată un raport realizat de Institutul de Economie Agricolă din Belgrad.
Slovacia a fost una dintre puținele țări în măsură să revendice o victorie agricolă, semnând cu numai o zi înainte de conferință un protocol prin care și-ar putea mări exporturile de carne de oaie în China. În schimb, premierul slovac Igor Matovič s-a prezentat la conferință, în pofida speculațiilor anterioare cum că o va fenta și el.
Drum către nicăieri?
A nu se înțelege de aici că mai vechea Inițiativă Centură și Drum și-ar fi pierdut locul de cinste. Xi a declarat la conferință că intenționează să facă din ECE „prima regiune” din lume care va fi deplin acoperită de proiect.
El nu a menționat vreun nou proiect de infrastructură anume, care acum ar putea fi mai dificil de realizat, cel puțin în UE, dat fiind efortul Comisiei de a lua mai exigent la bani mărunți acordurile de infrastructură ale statelor membre cu țări precum China.
Deloc descurajat, Xi a declarat că va lansa un nou „punct de coordonare și consultare privind autorizare vamală” dedicat „Liniei Expres Terestre-Maritime China-Europa” dintre Budapesta și portul Pireu de lângă Atena, achiziționat de chinezi. El ar urma să deservească Ungaria, Serbia, Macedonia de Nord și Grecia. Transportul de mărfuri e complicat pe această rută, întrucât implică deopotrivă state UE și non-UE, dar deocamdată partea chineză nu a dezvăluit vreun detaliu despre cum ar putea funcționa acest nou mecanism.
Pe fondul unei persistente temeri a UE în privința tacticii „dezbină și domină” a Chinei – de exemplu prin introducerea unor standarde tehnice diferite -, premierul elen Kyriakos Mitsotakis a declarat că platforma va fi un simbol al „cooperării, solidarității, înțelegerii și transparenței”, citat de un oficial grec.
Nu toți au fost la fel de impresionați de această proclamare a solidarității. „Conferința de astăzi […] are loc într-o atmosferă de dezbinare, întrucât câțiva conducători s-au retras săptămâna trecută, iar eforturile de a conveni asupra unui comunicat comun întâmpină dificultăți”, a declarat Ditmir Bushati, fost ministru de externe al Albaniei, una dintre țările non-UE din formatul 17+1.
„La 10 ani de la lansarea acestei inițiative [chineze], formatul nu a satisfăcut așteptările”, a adăugat Bushati.