Regula de aur privind banii. Toți românii cu copii trebuie să respecte: Dacă vă permiteți…

familie, părinți, copii adulți

SURSA FOTO: Dreamstime

Vrei să-ți ajuți financiar copiii adulți? Orice părinte vrea să-și ajute cât mai mult copiii, chiar și când aceștia sunt adulți, au famiile și cariere și sunt pe propriile picioare. Părinții consideră adesea că orice sprijin financiar, oricât de mic, îi va face să se simtă mai fericiți și să-și atingă obiectivele stabilite pe termen lung.

Fiecare părinte vrea să-și susțină copiii, dar mulți au observat o realitate neplăcută. Celor cărora li se oferă prea mult pot deveni prea răsfățați, își pot pierde interesul pentru muncă, simțind că pot trece fluierând prin viață. Pe de altă parte, lipsa sprijinului acordat copiilor îi privează de unele oportunități și confort.

De aceea, mulți caută răspunsul la întrebarea care-i frământă: cât de mult ar trebui sprijiniți copiii din punct de vedere financiar, pentru a nu cădea dintr-o extremă în alta?

Cum îţi poţi ajuta financiar copiii? Știința poate oferi câteva îndrumări concrete

După cum scrie Inc.com, este clar că fiecare familie va aborda această problemă foarte diferit.

Multe depind de valorile și situația fiecărui părinte. Dar, potrivit cercetătorului de la Harvard, Arthur Brooks, dacă scopul tău final este să crești copii fericiți și productivi, știința poate oferi îndrumări concrete cu privire la cât de mult ar trebui susținuți copiii adulți.

Banii picați din cer ne fac mai puțin fericiți?

Într-un articol publicat de The Atlantic, Brooks analizează cele mai recente cercetări privind efectele psihologice ale unei forțe extraordinare – banii – care-ți cad din cer, fără să-i câștigi.

Pentru mulți oameni obișnuiți, acesta este un scenariu de vis. Cine nu s-a gândit măcar o dată ce ar face cu banii dacă ar câștiga marele premiu la loterie?

Dar, potrivit lui Brooks, știința sugerează că banii picați din cer îi fac pe oameni mult mai puțin fericiți decât ar crede.

El analizează cercetări despre câștigătorii la loterie și persoane care au primit moșteniri mari peste noapte, concluzionând:

„Un venit primit din senin ne aduce mai puțină bunăstare decât venitul obținut prin muncă și poate duce chiar la probleme psihologice”.

Reversul monedei poate fi, de asemenea, adevărat.

Un alt set de studii arată că oamenii prețuiesc mai mult lucrurile și simt mai multă satisfacție atunci când știu că le-au câștigat prin eforturi proprii.

Desigur, sărăcia nu înseamnă fericire și adesea, nici trei job-uri nu ajută unii oameni să ducă o viață lipsită de griji. Cu siguranță, mulți nu ar refuza un milion de dolari picat din cer chiar dacă ar citi tot ce susține știința în aceste studii.

O regulă simplă propusă de expertul de la Harvard

Brooks propune o regulă simplă:

„Dacă vă puteți permite să vă ajutați copiii adulți, plătiți pentru investiții, nu pentru consum.”

În practică, asta înseamnă, probabil, că acele lucruri care îi pregătesc să-și croiască propriul drum în viață, cum ar fi plata studiilor sau pornirea unei afaceri care pare viabilă.

Scopul general ar trebui să fie ajutarea copiilor pentru a se afla în cea mai bună poziție pentru a avea succes.

Va rezolva acest sfat simplu vinovăția și confuzia tuturor părinților? Va alunga pentru totdeauna toate luptele dintre copii și părinții înstăriți? Probabil că nu. Nici un studiu și nicio regulă generală nu poate dezlega în totalitate această problemă emoțională. Dar sfatul lui Brooks, susținut de cercetare, poate fi un început, scrie Inc.com.