Poliția este cu ochii pe șoferi. Autovehiculul, care transporta materiale din direcția Bengești către Săcelu pe DJ 661, a fost anterior implicat într-o altă acțiune ilegală de deversare de deșeuri pe un teren situat în afara localității Săcelu.
Se dau amenzi de 2.000 de lei pentru șoferi
Sesizarea privind activitatea neconformă a venit marți, când polițiștii din cadrul Poliției Orașului Novaci au constatat că autoutilitara respectivă era utilizată pentru descărcarea neautorizată de deșeuri pe un teren din apropierea Săcelu. În urma acestor constatări, au fost informați reprezentanții Gărzii de Mediu Gorj, care urmează să verifice legalitatea acțiunii și să dispună sancțiunile necesare.
Purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj, Miruna Prejbeanu, a oferit mai multe informații într-un comunicat.
„Având în vedere aceste aspecte, poliţiştii au informat reprezentaţii Gărzii de Mediu Gorj, pentru a verifica legalitatea activităţii şi luarea măsurilor legale. Ulterior, poliţiştii au constatat faptul că, la intersecţia DN 67 cu DJ 661 Câmpu Mare, din autoutilitara care transporta deşeuri pe DJ 661, din direcţia Bengeşti către Săcelu, s-au scurs deşeuri pe partea carosabilă, fapt ce a dus la afectarea siguranţei rutiere şi a mediului înconjurător”, a transmis purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj, Miruna Prejbeanu.

Polițiștii au identificat aceeași autoutilitară în timp ce deșeurile se scurgeau din vehicul pe drum
Ulterior, în apropierea intersecției DN 67 cu DJ 661, polițiștii au identificat aceeași autoutilitară în timp ce deșeurile se scurgeau din vehicul pe drum, provocând riscuri serioase atât pentru siguranța traficului rutier, cât și pentru mediu.
În urma verificărilor, conducătorul auto a fost sancționat contravențional cu o amendă în valoare de 2.000 de lei. În paralel, Garda de Mediu Gorj va adopta măsuri suplimentare împotriva celor responsabili, în vederea respectării legislației de protecție a mediului și a normelor de transport și depozitare a deșeurilor.
Poliția Română a desfășurat mai multe controale
Amintim că Poliția Română a desfășurat mai multe controale în cadrul operațiunii Speed Marathon în ziua de 9 aprilie. Acestea au fost realizate în contextul în care au avut loc 129 de accidente rutiere la nivel național cauzate de viteză neregulamentară, soldate cu 55 de decese și 98 de persoane rănite grav.
Aceasta înseamnă că viteza a fost cauza generatoare în 19,3% din totalul accidentelor grave produse în perioada 1 ianuarie – 31 martie 2025, potrivit datelor statistice din primul trimestru al anului 2025.