Un consultant financiar a oferit sfaturi utile pentru românii care vor să obțină mai mulți bani la pensie. Potrivit specialistului, există mai multe aspecte care trebuie luate în considerare pentru a evita problemele financiare.
Așadar, consultantul financiar Alexandru Chirilă a explicat că trebuie luate în considerare mai multe aspecte pentru a beneficia de o pensie mai mare. În primul rând, spune el, trebuie să ne gândim „încă din primele momente în care avem venituri”.
Sistemul trebuie să plătească pensie pentru perioade mai îndelungate de timp
De asemenea, specialistul spune că „pensia este un drum cu un singur sens”. Potrivit consultantului, trebuie luat în calcul și faptul că „speranța de viață a populației crește”. În acest context, sistemul actual trebuie să plătească pensii pentru perioade mai îndelungate de timp.
„Este unul inevitabil și am conștientizat că acest drum mă încearcă și pe mine în urmă cu patru ani, când am înțeles că speranța de viață a populației crește. Asta înseamnă că sistemul actual trebuie să plătească pensii pentru perioade mai îndelungate de timp”, a declarat el la Antena 3.
Vârsta medie în momentul de față este de aproximativ 75 de ani
Acesta spune și că vârsta medie este de aproximativ 75 de ani în momentul de față, în România. Totuși, „depinde și de ADN-ul personal”, spune specialistul.
„În România, vârsta medie în momentul de față este de aproximativ 75 de ani, dar bineînțeles că asta depinde și de ADN-ul personal. Eu am bunici care au trăit în medie 90 de ani. Deci mă aștept ca de la cei 65 de ani până la o medie de 90 de ani, aproximativ 25 de ani să o duc din pensie.
De partea cealaltă, mai apare un fenomen. Din ce în ce mai puțini angajați susțin din ce în ce mai mulți pensionari. Ceea ce în perioada comunistă nu se întâmpla. Deci atunci era invers proporțional”, a completat consultantul.
Specialistul a amintit apoi de mai multe studii potrivit cărora sistemul actual de pensie nu va mai fi sustenabil în 2050.
„Înțelegând toate aceste mecanisme, eu am spus că nu vreau să fiu la mâna statului și să fiu o presiune pentru stat, pentru ca statul la vremea respectivă să-mi spună că nu îmi poate plăti pensia sau că stilul meu de viață depinde de capacitatea lui de a plăti pensia. Eu nu vreau treaba asta”, a declarat Alexandru Chirilă.
Consultantul spune că trebuie să facem un audit personal asupra veniturilor
Consultantul a spus apoi că trebuie să facem un audit personal asupra veniturilor. El subliniază că trebuie să analizăm cheltuielile și cât putem economisi. Strategia trebuie privită din punct de vedere matematic, spune el.
„Trebuie să facem în primul rând un audit personal asupra veniturilor, cheltuielilor și cât poți să economisești. Mai departe, eu folosesc un site prin care îmi calculez dobânda compusă, în care am câteva input-uri. Resurse inițiale, resurse pe care le pot aloca lunar, randament pe care îl aștept și taxe și impozite. De aici îmi construiesc un business plan, astfel încât, într-o perioadă de X ani, voi ști încotro mă îndrept. Ăsta este primul pas să construiesc strategia din punct de vedere matematic”, a explicat el.
Există oportunitatea în ciclurile cu dobânzi crescute și în obligațiuni
El spune că există oportunitatea în ciclurile cu dobânzi crescute și în obligațiuni, unde și Guvernul a oferit dobânzi, cupoane pe obligațiuni între 6 și 8 la sută.
„Deci oportunități există și în funcție de ciclurile economice pot pivota, cu achiziții mai mari de obligațiuni, cu achiziții mai mari în acești indici bursieri”, a declarat el.
Avem foarte mulți români cu depozite mai mari de 100.000 de euro, spune consultantul. Potrivit explicațiilor oferite de el, sunt peste 60.000 de români cu depozite mai mari de 100.000 de euro, cu depozite bancare de 3-5% anual.
„Sunt bani care zac efectiv, fără a fi rulați cu adevărat în economie. Și să nu uităm faptul că antreprenorii au nevoie de lichiditate, antreprenorii au nevoie de finanțare, și din ce în ce mai mulți antreprenori au ieșit pe burse cu vânzare de obligațiuni”, a conchis Alexandru Chirilă.