Proprietarii de câini și pisici se pot confruntă cu mai multe provocări dacă locuiesc la bloc. Chiar dacă nu există o lege care să stabilească o taxă suplimentară la întreținere, Articolul 47, litera d din legea 230/2007 privind cheltuielile pentru beneficiari, dar și Articolul 50, alineatul 2 din HG 1588/2007 vin cu precizări.

Proprietarii de câini și pisici se pot confruntă cu mai multe provocări

Potrivit legii, comitetul executiv al asociației de proprietari are următoarele atribuții:

  • duce la îndeplinire hotărârile adunării generale și urmărește respectarea prevederilor legale, a statutului și a acordului de asociere ale asociației de proprietari;
  • reglementează folosirea, întreținerea, repararea, înlocuirea și modificarea parților proprietății comune, inclusiv cu privire la consumurile aferente proprietății comune, în conformitate cu actele normative în vigoare.
animale, caine, pisica, proprietari animale
SURSA FOTO: Pexels

Anumite asociații de proprietari aleg să treacă la întreținere animalele de companie

În acest context, anumite asociații de proprietari aleg să treacă la întreținere animalele de companie tocmai pentru că produc consum de:

  • energia electrică;
  • lift;
  • apă și altele.

Mai mult, au fost situații în care proprietarii au reclamat că au plătit chiar și 100 de lei în plus la întreținere.

În general, câinii sunt trecuți la întreținere, nu alte animale. Explicația este că aceștia trebuie să fie plimbați.

Mulți proprietari nu primesc chiriași care au animale de companie

De asemenea, mulți proprietari nu primesc chiriași care au animale de companie. În anumite cazuri, poate fi vorba și despre un hamster sau un papagal.

Din fericire, există și cazuri în care proprietarii acceptă prezența acestora, cu condiția ca chiriașul să plătească suplimentar sau să repare eventualele daune provocate de animale.

Cei care au un animal de companie la bloc trebuie să respecte mai multe reguli

Cei care au un animal de companie la bloc trebuie să respecte mai multe reguli. O dispoziție dată de Consiliul Local Cluj-Napoca arată despre ce este vorba.

„Art.3. Este interzisă creșterea animalelor domestice, a păsărilor de curte, precum și a celor de rasă pentru concursuri și expoziții, construirea de adăposturi pentru animale, păsări  și alte amenajări (afumători, depozite pentru furaje, rampe de gunoi, grajd etc) în perimetrul în care sunt amplasate blocuri de locuit, unități sanitare, de învățământ, cultură și cult, alte unități publice, zone de agrement și spații verzi. Excepție fac animalele de companie, respectiv câinii și pisicile, dar nu mai mult de două capete”, arată o dispoziție dată de Consiliul Local Cluj-Napoca.

Astfel, locuitorii din Cluj-Napoca pot păstra într-un apartament de bloc cel mult doi câini sau două pisici, după caz.