Coaliția PRO DEEE, în cadrul căreia ECOTIC este membru fondator, împreună cu Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor au lansat campania de informare și conștientizare: Predați spre reciclare echipamentele electrice și electronice defecte.

Mesajul campaniei se concentrează pe direcționarea publicului larg către soluțiile corecte și concrete de predare spre reciclare a deșeurilor electrice. Toate informațiile legate de deșeurile electrice, precum și harta cu punctele de colectare dedicate, disponibile la nivel național, sunt pe platforma www.recicleazadeee.ro. Harta Reciclării este un proiect dezvoltat de ONG-ul de mediu Viitor Plus.

De asemenea, un spot dedicat campaniei a primit aprobarea Consiliului Național al Audiovizualului care a decis să adreseze furnizorilor de servicii media audiovizuale, la nivel național, local și regional, rugămintea de a sprijini difuzarea spotului video/audio, pentru o perioadă de 6 luni. Spotul se poate vizualiza aici.

Ce sunt deșeurile electrice?

Toate obiectele sau produsele care funcționează prin conectarea la curentul electric sau baterii intră în categoria de echipamente electrice și electronice, iar în momentul în care nu mai pot fi utilizate sau reparate devin deșeuri de echipamente electrice sau electronice (DEEE) și ar trebui să ajungă pe fluxul de reciclare, prin predarea la punctele de colectare dedicate sau prin ridicarea de la domiciliu de către colectori autorizați. Punctele de colectare sunt disponibile în magazinele de tip electro IT, hypermarket-uri și puncte/centre de colectare administrate de autoritățile publice locale.

Ce se întâmplă dacă DEEE nu ajung pe fluxul de reciclare?

Când nu sunt colectate corespunzător, DEEE-urile nu ajung la o fabrică de tratare și reciclare, ci în gropile de gunoi sau în fluxul de fier vechi. Fumurile negre de la marginea localităților care ne otrăvesc aerul și mediul sunt cauzate și de arderi de echipamente electrice precum cabluri sau alte echipamente. Pierderea DEEE în fluxul informal este rezultatul unui comportament neadecvat al populației, care aduce un prejudiciu mediului înconjurător, sănătății populației (prin tratarea necorespunzătoare a echipamentelor care conțin substanțe periculoase). În plus, se pierd resurse valoroase care ar putea  fi reparate, pregătite pentru reutilizare sau care ar putea reintra în circuitul de producție în urma unei reciclări corespunzătoare.

Situația deșeurilor electronice la nivel european

La sfârșitul anului 2022, Comisia Europeană a transmis faptul că aproape jumătate din deșeurile de echipamente electrice și electronice (DEEE) debarasate în Europa nu sunt colectate și reciclate în mod corespunzător. Se raportează că rata de colectare a telefoanelor mobile este de sub 5%, iar în gospodăriile din UE există un stoc estimat de 700 de milioane de telefoane mobile nefolosite și neutilizabile. O mare parte din DEEE trece neobservată, deoarece consumatorii, dacă nu păstrează pur și simplu obiectele pentru o posibilă reutilizare, aruncă deseori împreună cu gunoiul menajer obiecte precum fierbătoare, prăjitoare de pâine, periuțe electrice, țigări electronice, cabluri, USB-uri, jucării care cu funcționat pe bază de baterii.