Regulă pentru românii care au câini. Toți proprietarii trebuie să știe

caini

SURSA FOTO: Dreamstime

Regulă pentru stăpânii de câini. Un studiu recent a constatat că atașamentul față de un animal de companie este legat de un nivel mai scăzut de anxietate.

Publicat în JAMA Network Open pe 1 august, studiul a căutat să înțeleagă mai bine modul în care o legătură strânsă cu un animal de companie poate fi asociată cu depresia și anxietatea pentru femei, iar descoperirile au fost interesante.

Cercetătorii au vrut să afle în ce măsură legătura cu un animal de companie poate afecta sănătatea mintală a unor persoane, în special a femeilor care suferă de depresie și anxietate și care au un istoric de abuz în copilărie, scrie Paradepets.

Cercetătorii au inclus 214 femei, dintre care 140 dețineau un animal de companie. Dintre cele care dețineau un animal de companie, 56% aveau un câine, iar 33% erau părinți de pisici. Studiul a inclus și 74 de participanți, care nu au avut un animal de companie, ca grup de control.

Atașamentul față de animale de companie, asociat cu niveluri mai mici de anxietate

Persoanelor implicate în studiu li s-au pus întrebări despre comportamentele și sentimentele față de animalul de companie cu care își petrec cea mai mare parte a timpului. Au fost întrebate dacă se joacă cu animalul de companie, vorbesc cu el sau îl consideră parte a familiei, pentru a măsura nivelul de atașament.

Echipa de cercetare a analizat datele și a descoperit că un atașament mai mare de animale de companie a fost asociat, în general, cu niveluri mai scăzute de anxietate.

„Nivelul de atașament față de un animal de companie pare a fi un factor crucial în modul în care animalele de companie ajută la reducerea riscului de depresie al stăpânilor”, spune Eva Schernhammer, profesor la Școala de Sănătate Publică Harvard T.H. Chan din Boston.

Atașamentul față de câine, asociat cu scoruri mai mici pentru depresie și anxietate

Atașamentul femeilor față de un câine a fost asociat cu scoruri mai mici pentru depresie, anxietate generalizată și simptome generale de anxietate și depresie.

Femeile cu pisici ca animale de companie nu au avut aceleași beneficii în scăderea nivelului de anxietate. În timp ce cercetarea a arătat, în general, la bărbații care au câini nivelul de anxietate și depresie a scăzut, nu același lucru s-a întâmplat cu pisicile.

Potrivit studiului, femeile care au avut o legătură emoțională cu pisica nu au experimentat același nivel de anxietate și depresie.

„Nu au existat asocieri semnificative între atașamentul de pisică și depresie sau anxietate”, a scris echipa de cercetare.

SURSA FOTO: Dreamstime

Explicații privind diferența dintre câini și pisici

Nu a fost clar de ce câinii tind să ajute femeile să-și reducă nivelul de anxietate și depresie, iar pisicile nu dar există câteva teorii.

„S-ar putea să se fi datorat unui eșantion mai mic de proprietari de pisici sau diferențelor în stilul de viață și personalitățile stăpânilor de pisici față de stăpânii de câini”, consideră autorii.

Atașament emoțional mai redus

Un alt motiv ar putea fi legat de diferitele activități pe care le experimentează oamenii care au câini. Pisicile tind să fie mai independente decât câinii, existând, probabil, un atașament emoțional mai redus între ele și stăpâni.

O altă teorie ar putea fi activitățile pe care le fac oamenii cu câinii, cum ar fi o plimbare în aer liber sau interacțiunea cu alți oameni prin câinii lor, ceea ce nu se aplică și în cazul pisicilor.