Amendă de viteză. Dacă poliția surprinde un vehicul care a depășit limita de viteză, dar nu poate identifica șoferul, există proceduri prevăzute în Codul Rutier din România. În această situație, șoferul care deține mașina este responsabil pentru fapta săvârșită.

Potrivit legislației rutiere, deținătorul vehiculului trebuie să comunice autorităților rutiere cine se afla la volan în momentul respectiv. Astfel, acesta să fie identificat și să primească sancțiunea corespunzătoare.

Sancțiune în caz de refuz de a coopera cu autoritățile

Dacă deținătorul vehiculului refuză să ofere informații sau să coopereze cu autoritățile, el poate fi sancționat conform prevederilor legale. Este important ca deținătorul vehiculului să fie conștient de responsabilitatea sa în ceea ce privește conducerea responsabilă. El trebuie să respecte regulile de circulație.

Dacă o mașină a fost înregistrată de radar, dar șoferul nu poate fi identificat, proprietarul vehiculului va primi o notificare de la autorități. În această notificare, el va fi solicitat să declare cine conducea vehiculul în momentul în care a fost înregistrată depășirea de viteză.

șofer, condus
SURSA FOTO: Pexels.com

Proprietarul mașinii trebuie să răspundă la solicitare

Este important ca proprietarul mașinii să răspundă la această solicitare și să ofere autorităților informațiile necesare pentru identificarea șoferului. În caz contrar, acesta poate fi considerat responsabil pentru contravenție și va trebui să plătească amenda corespunzătoare.

În general, autoritățile vor trimite notificarea prin poștă către proprietarul vehiculului, iar acesta va avea un anumit termen în care să furnizeze informațiile solicitate. Este important să se respecte acest termen pentru a evita sancțiuni suplimentare.

După primirea înștiințării, proprietarul vehiculului are 5 zile la dispoziție să anunțe cine se afla la volanul mașinii.

În cazul în care proprietarul nu transmite identitatea șoferului sau oferă date eronate, riscă între 9 și 20 de puncte de amendă. Iar în cazul firmelor, sancțiunea poate ajunge la 100 de puncte de amendă.

Astfel, proprietarii mașinilor care nu declară poliției datele de identificare a șoferilor care comit abateri rutiere, riscă amenzi de până la 3.300 de lei. Iar companiile pot fi sancționate cu până la 16.500 de lei.

Cine plătește amenda de viteză, proprietarul sau șoferul mașinii?

Odată ce Poliția Rutieră a stabilit identitatea persoanei care a condus mașina, pe numele respectivului șofer va fi emisă amenda aferentă abaterii comise.

Totodată, autoritățile vor face o serie de verificări în baza de date. Astfel, dacă se constată, de exemplu, că respectivul șofer avea permisul suspendat, atunci se va deschide și un dosar penal pentru conducere fără a avea acest drept. În plus, va fi tras la răspundere și proprietarul care i-a încredințat autovehiculul.

Amenda de viteză și celelalte sancțiuni, dacă e cazul, vor fi transmise prin poștă la adresa șoferului.

Termenul în care este transmisă această sancțiune este de 6 luni de la înregistrarea abaterii.

În cât timp se prescrie

Conform legii, în cazul în care o amendă de circulație nu este plătită, aceasta se va regăsi în datoria fiscală a șoferului. Ceea ce înseamnă că atunci când va plăti impozitul pe casă, teren sau mașină, va fi obligat să achite și aceste amenzi.

Iar când un contribuabil nu își achită dările către stat, atunci autoritățile pot declanșa procedurile de executare silită.

Însă, dacă în termen de 5 ani de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care a luat naștere acest drept nu se începe procesul de recuperare a creanțelor, statul pierde dreptul de a recupera datoria. Deci, șoferul nu va fi obligat la plata amenzii de circulație.

Practic, singura situație în care o amendă de circulație se prescrie este atunci când procesul de executare silită în vederea recuperării valorii aferente amenzii nu este început în termenul stabilit de lege.

Cât este amenda pentru depășirea vitezei înregistrată de radar

Punctele de amendă auto sunt împărțite în 5 clase de sancțiuni:

Clasa I de sancțiuni: 2 – 3 puncte de amendă;
Clasa a II-a de sancțiuni: 4 – 5 puncte de amendă;
Clasa a III-a de sancțiuni: 6 – 8 puncte de amendă;
Clasa a IV-a de sancțiuni: 9 – 20 puncte de amendă;
Clasa a V-a de sancțiuni: 21 – 100 puncte de amendă (doar în cazul persoanelor juridice).

Punctul de amendă se calculează în funcție de salariul minim brut pe economie și reprezintă 5% din valoarea acestuia.

Astfel, în condițiile în care salariul minim în 2024 este de 3.300 de lei, valoarea punctului de amendă este de 165 de lei.