Intră în vigoare de la 1 septembrie. Apar noi reguli și restricții pentru elevii din România

elevi, scoala

SURSA FOTO: Dreamstime

ROFUIP, noul regulament în școli pentru 2024-2025 ce va intra în vigoare de la 1 septembrie, a fost publicat în Monitorul Oficial. Ce schimbări aduce acesta în școli pentru elevi și profesori?

ROFUIP, noul regulament în școli pentru 2024-2025

Noul regulament de organizare și funcționare al unităților de învățământ preuniversitar (ROFUIP) pentru anul școlar 2024-2025 a fost publicat în Monitorul Oficial, aducând schimbări esențiale care vor impacta atât elevii, cât și profesorii.

Aceste reglementări intră în vigoare începând cu 1 septembrie pentru cadrele didactice și cu 9 septembrie pentru elevi, transmite edupedu.ro.

O noutate este introducerea notei la purtare la sfârșitul fiecărui modul. Această notă va reflecta comportamentul elevilor și respectarea regulamentului școlar. De asemenea, directorii școlilor care gestionează mai mult de trei programe ale Uniunii Europene în domeniul educației vor avea posibilitatea de a desemna un profesor coordonator pentru aceste proiecte.

Adaptarea cursurilor la situații excepționale

Potrivit ROFUIP, în situații excepționale, cursurile cu prezență fizică pot fi suspendate, activitățile putând fi desfășurate online sau în format hibrid. Totodată, școlile sunt obligate să publice pe site-urile lor autorizația de securitate la incendiu și autorizația sanitară de funcționare.

În lipsa acestor autorizații, unitățile de învățământ trebuie să informeze publicul despre acest aspect.

Secretariatele școlare vor fi obligate să ofere părinților program de audiențe de cel puțin două zile pe săptămână, în intervalele orare 8-9 și 16-18. La finalizarea gimnaziului și a liceului, profesorii consilieri școlari, împreună cu diriginții, vor emite recomandări de orientare școlară pentru elevi.

SURSA FOTO: Dreamstime

Modificări privind admiterea la liceu

Liceele vor putea organiza concursuri de admitere pentru clasa a IX-a, dar numai pentru maximum 50% din locurile disponibile, se mai arată în ROFUIP. În ceea ce privește profesorii care predau în mai multe școli, aceștia vor putea alege o singură unitate de învățământ unde să își desfășoare serviciul pe școală.

Ședințele consiliului de administrație și ale consiliului profesoral se vor putea desfășura în format hibrid sau online, fără a fi necesară o situație excepțională. Documentele manageriale și alte documente elaborate de comisiile școlare vor putea fi stocate digital. De asemenea, școlile vor avea acces la consultanță juridică obligatorie oferită de consilierii juridici ai inspectoratelor școlare, la solicitarea directorilor.

Educația parentală: O nouă prioritate

În școli vor fi organizate cursuri de educație parentală destinate părinților, cu scopul de a îmbunătăți implicarea acestora în educația copiilor și de a consolida relația dintre școală și familie.