Air Schengen 31 martie. Experiența de călătorie se simplifică pentru români

Air Schengen. Mai este puţin până pe 31 martie, când România, și implicit cetățenii săi, vor fi oficial incluși în Spațiul Schengen aerian. Așadar, în curând, o parte din visul Schengen se va materializa. Ca urmare, pasagerii vor avea posibilitatea să meargă direct la porțile de îmbarcare, fără a mai fi necesar un control din partea Poliției de Frontieră.

Este important de reținut că procesul de control al securității rămâne obligatoriu la plecarea în călătorie cu avionul, indiferent de natura zborului – fie că este vorba de o cursă internă, internațională, Schengen sau non-Schengen.

„Pasagerii vor merge în continuare la ghișeul de check-in, dacă nu l-au făcut de acasă”, susține Valentin Iordache.

Valentin Iordache, reprezentantul de presă al Companiei Naționale Aeroporturi București (CNAB), a furnizat, într-un interviu recent, un ghid detaliat al diferențelor între pasagerii Schengen și cei non-Schengen. Iordache a explicat principalele modificări introduse începând cu data de 31 martie.

air schengen aeroportul otopeni
SURSA FOTO: Inquam Photos, Octav Ganea

Totuși, el a subliniat că după 31 martie, când România va intra oficial în Spațiul Schengen aerian și maritim, experiența pasagerilor va deveni mai simplă și mai fluidă.

Conform purtătorului de cuvânt, pasagerii vor fi în continuare obligați să aibă la ei documente de identitate pentru identificare la îmbarcare. Indiferent dacă este vorba despre pașaport sau buletin.

„Este mai complicat pentru noi cei de la aeroport, pentru că avem de gestionat mai multe fluxuri diferite, nu trebuie să lăsăm să se amestece fluxurile între ele, dar asta ține de bucătăria noastră internă.

Ce văd pasagerii? – Ei bine, cei care pleacă spre o destinație Schengen, nu vor mai trece prin controlul de frontieră. Asta este cam tot ceea ce vor vedea ei. Dar, vor merge în continuare la ghișeul de check-in, dacă nu și l-au făcut de acasă sau dacă au bagaje de cală de predat”, a explicat Valentin Iordache.

Valentin Iordache explică parcursul călătorilor în aeroporturi, începând din 31 martie

Persoanele care merg într-o destinație Schengen nu mai sunt supuse controlului de frontieră. În schimb, nu vor scăpa de ghișeul de check-in sau de predarea bagajelor la cală, nici de controlul de securitate la plecare.

„Vor trece în continuare prin controlul de securitate la plecare, obligatoriu la orice cursă cu avionul – indiferent că este internă, internațională, Schengen, non Schengen. După controlul de securitate, pasagerii pot merge direct la poarta de îmbarcare. Care este avantajul? Nu vor mai sta la coada de la Poliția de Frontieră, acolo unde puteau să aștepte, să spunem între două și până la 20 de minute în anumite perioade mai aglomerate.

Pasagerii vor trebui însă să aibă asupra loc documente de identitate, pentru a putea fi identificați la îmbarcare. Adică, nu se urcă în avion ca-n tramvai, ci prezintă cartea de îmbarcare și un document de identitate, fie că vorbim de pașaport, fie că vorbim de cartea de identitate, pentru că știm cu toții este o suprapunere destul de mare între spațiul Schengen și Uniunea Europeană.

Practic, în UE se poate călători doar cu buletinul și în alte câteva state. Deci, că avem carte de identitate sau că avem pașaport, acesta va trebui prezentat la poarta de îmbarcare”, susține reprezentantul CNAB pentru Gândul. 

valentin iordache
Valentin Iordache / SURSA FOTO: linkedin.com

Facilități pentru călătorii către destinații din afara spațiului Schengen

Valentin Iordache a detaliat și procedura pentru pasagerii care călătoresc către destinații non-Schengen. După ce trec de controlul de la frontieră, aceștia vor beneficia de anumite facilități.

Valentin Iordache a subliniat că pasagerii care sosesc din zona Schengen sunt direcționați către terminalul aeroportului, unde nu mai sunt supuși niciunui control suplimentar. Astfel, aceștia pot merge direct către zona de recuperare a bagajelor sau, în cazul în care nu au bagaje de recuperat, pot ieși în zona publică a aeroportului fără alte formalități.

„Ei bine, aceștia (n.r. – pasagerii care merg către o destinație non Schengen) vor străbate toată zona Schengen – după ce fac controlul de securitate, trec prin zona Schengen – unde pot să facă cumpărături și să se oprească dacă vor la un restaurant. Vor trece apoi de un control de frontieră – exact ca și până acum – doar că ghișeele sunt aliniate puțin mai departe, mai spre capătul zonei de îmbarcare.

După ce trec de acest control de frontieră, au în continuare la dispoziție facilități comerciale și de alimentație publică, acolo fiind și porțile pentru îmbarcarea non Schengen.

Ce se întâmplă la întoarcere? Pasagerii care vin din zona Schengen sunt debarcați din avion, ajung în terminal și mai departe nu mai trec prin niciun control. Practic, ei au cale liberă până în zona de recuperare a bagajelor, de unde-și iau bagajul de cală, dacă l-au avut, dacă nu, pot ieși în zona publică și să meargă unde au treabă.

Pasagerii non Schengen vor intra în terminal, vor trece de un control de frontieră care este reamplasat într-o zonă mult mai aproape de capătul terminalului, iar după aceea vor trece liber și ei către zona publică”, a adăugat el.

Călătorii vor scuti timp prețios în lipsa controlului de frontieră

Valentin Iordache subliniază că pasagerii non-Schengen sunt tratați cu atenție și profesionalism la Aeroportul Otopeni. El menționează că zona cea mai elegantă a terminalului de la Otopeni, de la intrare până la îmbarcare, este destinată în principal pasagerilor non-Schengen.

„Marele avantaj, zicem noi, este că și în țările în care călătorim din spațiul Schengen sunt aceleași reguli. Adică, o dată coborâți din avion, să zicem de pe aeroportul din Paris, nu mai trecem prin niciun control până-n zona publică.

Am avut cu toții experiențe destul de neplăcute, în care a trebuit să așteptăm mai mult de o oră la controlul de frontieră, pentru că veneam din afara spațiului Schengen, pentru că erau unul sau doi ofițeri de frontieră care făceau controlul și erau două sau trei avioane pline, care ajungeau simultan pe aeroportul respectiv”, a precizat purtătorul de cuvânt al CNAB.

air schengen aeroportul otopeni
SURSA FOTO: Inquam Photos, Octav Ganea

Purtătorul de cuvânt al Companiei Naționale Aeroporturi București (CNAB) afirmă că în 2011, Aeroportul Otopeni a înregistrat aproximativ 7 milioane de pasageri, inclusiv cei care veneau de la Aeroportul Băneasa după mutarea traficului. În schimb, în 2024, se vorbește despre un număr de 15 milioane de pasageri.

„La fel, la întoarcerea dintr-o țară Schengen, vom folosi terminalul Schengen, care de regulă este mai elegant pe aeroporturile din Vest, oferind toate facilitățile și comerciale și de alimentație publică și de petrecere plăcută a timpului rămas până la îmbarcare.

Și ce-i mai important, nu trebuie să ne mai grăbim să trecem de controlul de frontieră, unde iar se formează cozi destul de lungi”, a adăugat el.

Cei mai mulți călători sunt pasageri Schengen

Valentin Iordache a oferit mai multe informații despre modul în care sunt tratați pasagerii non Schengen la Otopeni.

„Dacă mă întrebați ca om de aeroport, eu văd acest avantaj, mai ales pe aeroporturile de Vest, care nu tratează foarte bine și foarte plăcut pasagerii non Schengen, pentru că cei mai mulți dintre pasagerii lor sunt pasageri Schengen. Și noi suntem, cumva, în această situație, pentru că și la noi cei mai mulți dintre pasageri sunt pasageri Schengen. Noi îi tratăm foarte bine și pe pasagerii non Schengen, pentru că zona cea mai elegantă a terminalului de la Otopeni la îmbarcare este zona non-Schengen

Dar, așa a ieșit din proiectul, făcut cu mulți ani în urmă și finalizat cu 13 ani în urmă. Aș vrea să mai vin cu o precizare și anume faptul că terminalul de la Otopeni – zona de îmbarcare a terminalului – a fost proiectată și executată pentru operare Schengen- non Schengen. Ea s-a finalizat în 2011. Din cauză că a fost proiectată astfel, spațiul pentru controlul de frontieră – atât pentru plecări, cât și pentru sosiri – a fost foarte mic, pentru că s-a adresa doar la 30% din totalul traficului.

Noi am fost nevoiți, în toată această perioadă de 13 ani – de la momentul inițial în care se presupunea că intrăm în Schengen și până acum – să asigurăm condiții de procesare pentru toți pasagerii de pe fluxul internațional și la plecare și la sosire. Ceea ce ne-a creat multe dureri de cap, de-a lungul vremii, pentru că traficul a crescut. În 2011, era undeva – hai să spunem 7 milioane, cu tot cu cei care venit de la Băneasa, când s-a mutat tot traficul pe Otopeni – acum discutăm de 15 milioane de pasageri, care toți trebuie procesați”, a mai spus el.

Capacitate limitată de procesare pe frontieră pentru câteva zile

Valentin Iordache a adăugat că, în lumina acestor schimbări, în zilele următoare va exista o capacitate limitată în ceea ce privește procesarea la frontieră, deoarece sunt în desfășurare mai multe lucrări cu caracter urgent.

„Încă un aspect, în următoarele câteva zile o să avem o capacitate limitată pe procesarea pe frontieră, pentru că sunt niște lucrări care au trebuit făcute acum. De exemplu, mutarea porților automate de control pentru cei care posedă pașapoarte biometrice, tot pe fluxul de plecări, dar către zona non Schengen, de pe actuala poziție.

Automat, capacitatea de procesare pe plecări a scăzut. Mai avem patru zile cu capacitate relativ redusă. La fel pe sosiri, au trebuit relocate câteva ghișee și acolo capacitatea este puțin redusă. Se vor mai forma cozi la orele de vârf, în special după-amiază, dar mai avem patru zile. Trebuie să fie puțin mai rău înainte de a fi foarte bine”, a declarat Valentin Iordache.