Cutremur pe scena politică din România! Partidele politice au fost sancționate cu amenzi de peste 11.000 de lei, după ce a început campania electorală. Ce prevederi legale au încălcat?
Partidele politice, amendate cu peste 11.000 de lei
Partidele politice, amendate cu peste 11.000 de lei! De la începutul campaniei electorale (10 mai 2024), Au fost organizate 68 de manifestări electorale în 59 de localități din 22 de județe și din municipiul București.
De atunci și până acum, au fost înregistrate 114 de incidente electorale, rezultând 25 de sancțiuni contravenționale, incluzând 13 amenzi în valoare de 11.000 de lei în total și 12 avertismente scrise, precum și nouă infracțiuni, pentru care sunt cercetate cinci persoane.
„Ca de obicei, prin intermediul Ministerului de Interne, care a centralizat toate informaţiile pregătitoare pentru alegerile europarlamentare şi locale din 9 iunie, eu am să extrag pentru dumneavoastră acum doar câteva cifre.
De la începutul campaniei electorale, din data de 10 mai, la nivel naţional s-au desfăşurat 68 de manifestări electorale în 59 de localităţi din 22 de judeţe şi din municipiul Bucureşti.
Au fost înregistrate 114 incidente electorale, pentru care au fost aplicate 25 de sancţiuni contravenţionale, şi anume 13 amenzi în valoare de 11.000 de lei cumulat şi 12 avertismente scrise, respectiv nouă infracţiuni în care sunt cercetate cinci persoane”, a declarat, joi, Mihai Constantin, purtătorul de cuvânt al Guvernului României.
Ce reguli trebuie să respecte partidele politice în timpul campaniei electorale?
Pe data de 10 mai 2024, a început oficial campania electorală pentru alegerile europarlamentare și alegerile locale. Vor avea loc simultan pe 9 iunie 2024. Campania electorală va continua până pe 8 iunie 2024, la ora 07:00, cu excepția mediului audiovizual, unde se va încheia cu o zi mai devreme, pe 7 iunie 2024, la aceeași oră.
Se recomandă competitorilor electorali să adopte un discurs echilibrat și sincer în această perioadă. Ar trebui să evite distorsionarea sau manipularea informațiilor. Este interzisă organizarea acțiunilor de campanie electorală în unitățile militare, școli și universități în timpul desfășurării cursurilor.
În România, au fost introduse noi reguli pentru campania electorală. Potrivit legislației actuale, candidații, partidele politice, alianțele politice, alianțele electorale sau organizațiile cetățenilor care fac parte din minoritățile naționale și participă la alegeri, precum și cetățenii, au dreptul să-și exprime liber opiniile prin diverse mijloace, cum ar fi mitingurile, adunările publice, televiziunea, radio-ul, presa și alte mijloace de comunicare în masă.
Candidaților li se asigură, fără discriminare, spații adecvate pentru a se întâlni cu alegătorii. Spațiile pot fi amplasate în sediul primăriei, școli, universități, case de cultură, cămine culturale și cinematografe, pe baza unor înțelegeri privind costurile de întreținere.
Unde nu se pot desfășura campaniile partidelor politice?
Folosirea mijloacelor în campania electorală trebuie să respecte prevederile legale. Se interzice organizarea acțiunilor de campanie electorală în unitățile militare și în spațiile din școli și universități.
În unitățile militare, în unitățile de învățământ pe durata programului școlar, în sediile reprezentanțelor diplomatice și în penitenciare, este interzisă desfășurarea oricărui tip de campanie electorală.
În timpul campaniei electorale, primarii trebuie să asigure candidaților spații adecvate pentru a se întâlni cu alegătorii.