Orice mare companie din lume isi doteaza noii angajati cu ceea ce este cunoscut sub numele de „manual de proceduri”. Pe scurt, o carte care cuprinde toate regulile care se aplica angajatilor companiei, indiferent de nivel, astfel incat fiecare va sti ce poate si ce nu poate sa faca in anumite situatii. Manualul de proceduri are putere de lege in interiorul organizatiei. Facand o analogie, clasa politica din Romania are nevoie de un astfel de manual, indiferent de culoarea politica a partidelor care o compun. Un set de reguli care sa defineasca in mod transparent ce are voie sa faca fiecare ministru sau parlamentar. La fel cum, in interiorul firmelor, nerespectarea regulilor poate duce la concedieri, in politica ar trebui sa duca la demitere din partid sau din Guvern.

Singura problema este ca, in mod constant si cu mare convingere, politicienii s-au opus instituirii unor reguli. Nu pentru ca ar avea ceva impotriva lor, in general, ci pentru ca lipsa regulilor face ca nimeni sa nu poata fi tras la raspundere pentru conflict de interese, nestiinta, prostie sau coruptie. Cateva exemple de esecuri de rasunet dau dimensiunea exacta a felului in care merg lucrurile.

Legea publicarii averilor demnitarilor a tinut primele pagini ale ziarelor un intreg sezon parlamentar. A pornit de la o transparenta totala, a trecut prin restrangerea ariei celor care au acces la declaratii, a murit si a fost ingropata fara ca cineva sa sesizeze, pana la urma. Un alt exemplu de regula ratata este legea conflictului de interese. Dupa 13 ani de tranzitie, Romania nu are nici macar un proiect de lege fundamentala pentru functionarea corecta a economiei si anume o reglementare a conflictului de interese. Pot parlamentarii sa aiba afaceri? Pot rudele functionarilor din Finante sa se ocupe de, sa spunem, consultanta fiscala? Deocamdata da, pentru ca nimeni nu a stabilit, legal, ca am avea de-a face cu un conflict de interese.

Legi care erau menite sa faca putina ordine in acest sistem de interese, relatii, cumetrii si comisioane au fost dezbatute doar de forma si apoi abandonate, doar pentru ca ele instituiau reguli clare. Parlamentul Romaniei este alcatuit, in general, din 10% oameni care au vocatie pentru politica si 90% oameni care au vocatie de profitori. Nu poate nimeni convinge aceasta majoritate zdrobitoare sa-si taie craca de sub picioare; de aceea, aici ar trebui sa functioneze presiunile politice si talentul liderilor politici.

Toate discutiile despre coruptie sunt sterile in absenta unor minime reguli si a bunului-simt. Discursul presedintelui Iliescu a starnit discutii, a dus la demisia unui inalt functionar, a iritat pe unii si a starnit urale din partea altora. Dar un discurs nu poate schimba lumea, iar schimbul continuu de replici intre Palatul Cotroceni si Palatul Victoria are doar darul de a arata lumii ca fiecare se conduce dupa propriile reguli.