Șoferii care conduc o mașină cu ITP-ul expirat riscă amenzi masive. În cazul în care polițiștii constată astfel de situații, vor aplica două sancțiuni, concomitent. În momentul de față, legea stabilește că se suspendă automat înmatricularea unei mașini când expiră inspecția tehnică perioadă.
Polițiștii vor aplica două amenzi dacă mașina are ITP-ul expirat
În primul rând, riști să primești o amendă pentru conducerea unui autoturism fără ITP valabil. Cea de-a doua amendă se va aplica pentru conducerea unei mașini a cărei înmatriculare a fost suspendată.
Amenda minimă este de 4.785 de lei. Totodată, cea maximă poate ajunge la 6.600 lei. Mai mult, se suspendă pe loc dreptul de circulație pentru respectivul autovehicul.
Talonul și plăcuțele de înmatriculare vor fi reținute de poliție. Recuperarea lor se va putea face doar dacă vehiculul va trece de Inspecția Tehnică Periodică efectuată la RAR.
Mașinile noi nu trebuie să facă inspecția tehnică decât după 3 ani de la data primei înmatriculări
Amintim că mașinile noi nu trebuie să facă inspecția tehnică decât după 3 ani de la data primei înmatriculări. În același timp, vehiculele care au mai puțin de 12 ani de când se află în circulație, trebuie supuse Inspecției Periodice la fiecare 2 ani.
Totodată, mașinile care au mai mult de 12 ani de la prima înmatriculare, vor reface ITP-ul anual. Inspecția se face de 2 ori pe an în cazul mașinilor de taxi sau care fac transport de persoane.
Valabilitatea este trecută pe talon, în partea de final
Valabilitatea este trecută pe talon, în partea de final. De exemplu, dacă în rubrica respectivă este trecută data de 25.11.2025, inspecția este valabilă până la data respectivă, inclusiv.
Legea din România arată că ITP-ul este valabil în ultima zi specificată pe certificatul de înmatriculare.
Vor fi analizate elementele de siguranță, direcția, frânele și sistemul de iluminare
În cadrul inspecției, vor fi analizate elementele de siguranță, direcția, frânele și sistemul de iluminare. Va fi analizat și nivelul de noxe emise pe eșapament.
În cazul în care prezintă defecte periculoase sau grave, mașinile nu primesc drept de circulație, potrivit legii.
Vor primi drept de circulație doar mașinile fără probleme sau cu defecte minore.