Nerespectarea regulilor stabilite de Codul Rutier rezultă în diferite sancțiuni pentru șoferi. Este vorba despre mai multe elemente de siguranță, precum starea parbrizului și prezența afișelor sau foliilor care reduc vizibilitatea.

Reguli ITP 2024. Mașinile care nu mai trec inspecția tehnică periodică

Amintim că parbrizul este considerat o componentă de siguranță foarte importantă a mașinii. În acest context, autoritățile îi acordă multă atenție în momentul în care vine momentul inspecției tehnice periodice (ITP).

În primul rând, șoferilor le este interzisă să lipească afișe sau folii pe parbriz, dacă acestea obturează vizibilitatea.

Totodată, legea prevede mai multe reguli dacă parbrizul este spart. Cei care nu remediază problema nu vor trece de inspecția tehnică periodică, dacă vizibilitatea este compromisă în zona afectată.

Situațiile în care fisura este mică sau este prezent un punct în care a sărit sticla, fără a obtura vizibilitatea, nu constituie o problemă.

Astfel, șoferii au voie să circule cu parbrizul crăpat dacă această fisură nu afectează în niciun fel vizibilitatea.

service auto mecanic masini
SURSA FOTO: Dreamstime

Poți fi amendat dacă ești oprit de poliție

Mai mult, șoferii pot fi amendați dacă sunt opriți de poliție, iar avaria este evidentă. Astfel, geamul frontal trebuie înlocuit dacă a suferit o avarie importantă.

Parbrizul crăpat poate fi rezultatul unui accident rutier sau a unui incident petrecut acasă, din neatenție. Indiferent de situație, problema trebuie raportată la poliție sau la firma de asigurări, dacă are CASCO.

Legea arată că nu se poate înlocui parbrizul fără a avea dovada de reparație de la Poliție sau de la firma de asigurări.

„Constituie contravenții și se sancționează cu 2 sau 3 puncte amendă […] neîndeplinirea obligației proprietarului sau a utilizatorului de autovehicul de a solicita documentul de constatare a avariilor produse acestuia în alte împrejurări decât în urma unui accident de circulație”, arată legea.

Totodată, șoferii au la dispoziție 24 de ore să declare incidentul la Poliție sau la firma de asigurări, în cazul unui accident ușor, care a dus la fisurarea parbrizului.

În caz contrar, vor fi amendați cu până la 825 de lei și permisul va fi suspendat pentru 30 de zile. Dacă este vorba despre incident produs în alte împrejurări, nedeclararea acestuia se sancționează cu amendă între 330 și 495 lei.