Ce n-ai voie să faci pe casa scării?
Foarte puțini sunt conștienți că, dacă locuiesc într-un bloc și utilizează liftul în mod inadecvat sau fac mizerie pe scara blocului, pot fi sancționați contravențional. De exemplu, o femeie a fost amendată cu 400 de lei după ce a folosit liftul pentru a transporta gunoiul din apartamentul ei în timpul renovării.
Potrivit legii care reglementează asocierea, organizarea și funcționarea condominiilor, toți cei care intră în bloc trebuie să respecte regulile stabilite în regulamentul intern, inclusiv chiriașii, vizitatorii temporari și cei care trec prin bloc, indiferent de scopul lor.
A primit amendă de 400 de lei pentru că a făcut mizerie în bloc
Femeia are apartament în București, situat la etajul cinci al unui bloc cu zece etaje. Pentru că locuința ei, recent cumpărată, era într-o stare deplorabilă, a trebuit să fie renovată complet. În acea zi, a transportat aproximativ 50 de saci cu moloz și bucăți de gresie din apartamentul ei. După aproximativ 30 de minute de transport cu liftul, pe care îl foloseau și ceilalți locatari când aveau nevoie, a auzit scandal la parterul blocului. Administratoarea blocului fusese chemată de un vecin, care reclama că liftul fusese murdărit și blocat. S-a chemat poliția, iar femeia a primit o amendă de 400 de lei pentru că a murdărit holul.
A rămas șocată. Sacii de moloz nu puteau fi cărați pe scări pentru că erau grei, iar ea avea de gând să facă curățenie, după ce termina munca, dar a fost sancționată oricum.
Vecinul i-a explicat că liftul este destinat doar persoanelor și că cei care dețin câini trebuie să plătească taxă suplimentară pentru a-i folosi. I-a zis că ar fi trebuit să solicite serviciile unei firme de salubritate pentru a transporta molozul.
„Unde am greșit? De curând, am cumpărat un apartament în București, la etajul 5 al unui bloc de 10 etaje. A trebuit cojit până la placă deoarece era îngrozitor de vechi și insalubru. Astăzi, am chemat 3 persoane cu o dubă pentru a căra, din apartamentul în renovare, un număr de 50 de saci cu moloz și spărturi de gresie.
După 30 de minute de cărat saci, cu liftul (care la nevoie era lăsat să fie folosit de locatari) am auzit scandal la parter. Era administratoarea chemată de un vecin de la parter, care striga că s-a făcut mizerie în lift și drept urmare a blocat liftul, a chemat poliția și am primit amendă 400 de lei pentru mizeria din hol, praf mai ales.
Urma a fi șters când terminam. Oricum am curățat. Vecinul mi-a spus că nu am voie să folosesc liftul pentru cărat, doar pe scări, (5 etaje cu saci grei de câte 30 de kg???) Că liftul este doar pentru persoane. Că cine are câini plătește în plus la lift. Că trebuia să chem de la salubritate, dar salubritatea nu intră și în bloc”, a scris femeia pe grupul public de pe Facebook „Asociații de proprietari din România”.