Important pentru cei care nu au buletin! În cazul în care nu poți obține o carte de identitate standard, vei avea nevoie de cartea de identitate provizorie. Iată ce este aceasta și cum poate fi eliberată.
Ce este cartea de identitate provizorie?
Cartea de identitate provizorie este un act de identitate eliberat cetățenilor români în situația în care aceștia nu pot prezenta toate documentele necesare pentru obținerea cărții de identitate standard, adică nu pot furniza unul sau mai multe dintre următoarele documente:
a) certificatul de naştere;
b) certificatul de căsătorie;
c) certificatul/hotărârea de divorţ;
d) dovada adresei de domiciliu.
Documentele necesare pentru obținerea cărții de identitate provizorii
Iată de ce documente aveți nevoie pentru eliberarea cărții de identitate provizorii:
- cererea pentru eliberarea actului de identitate;
- actul de identitate deținut;
- documentele pe care solicitantul le poate prezenta, din categoria celor cu care, potrivit legii, se poate face dovada numelui de familie şi a prenumelui, a datei de naştere, a stării civile, a cetăţeniei române, a adresei de domiciliu;
- 2 fotografii de dată recentă, mărimea 3/4 cm, având la bază o bandă albă de 7 mm;
- documentul cu care face dovada achitării contravalorii actului de identitate.
Precizări importante
Trebuie precizat că în cazul în care solicitantul nu este titularul documentelor care confirmă adresa de domiciliu, este necesară și prezența proprietarului, însoțit de actul de identitate.
De asemenea, pentru persoanele din categoria celor lipsite de adăpost, cele ale căror acte de identitate au fost anulate, celor care nu locuiesc la adresa declarată și celor care nu pot declara domiciliul la adresa unui imobil cu destinație de locuință, în rubrica „domiciliu” din cartea de identitate provizorie, se va înregistra localitatea (de exemplu, mun. Constanța) unde a fost identificată persoana în urma verificărilor efectuate în teren de către lucrătorii poliției.
Cartea de identitate provizorie are termen de valabilitate un an.
Termenul de soluționare a cererilor pentru eliberarea cărților de identitate provizorii, care implică verificări în teren, este de maxim 45 de zile.
Actele de identitate se vor elibera și în weekend
Amintim că Primăria Capitalei va facilita eliberarea actelor de identitate și în weekend, pentru a facilita participarea la alegerile locale și europarlamentare.
Administrația Municipală București încurajează locuitorii să-și verifice valabilitatea actelor de identitate și să solicite unul nou la serviciul public comunitar local de evidență a persoanelor din zona lor de domiciliu în cazul în care acestea au expirat. Mai multe puteți citi aici.