Apar noi reguli pentru administratorii de bloc. Vor fi amenzi de până la 3.000 de lei
Eugen Țapu-Nazare, fost secretar de stat în Ministerul Economiei, a inițiat un proiect de act normativ pentru a reduce amploarea fraudelor comise de către administratorii asociațiilor de locatari.
Conform acestui proiect, cei care nu respectă noile reguli riscă amenzi de până la 3.000 de lei. Propunerea legislativă impune ca toți administratorii de bloc să fie obligați să prezinte toate documentele la control atunci când organele le cer.
„În ultimii ani, în spaţiul public au apărut numeroase dezbateri referitoare la abuzuri ale administratorilor, falsuri în acte, delapidări, fraude, multe dintre acestea ajungând în faza urmăririlor penale sau a condamnărilor, cu grave consecinţe asupra populaţiei care este nevoită, din banii proprii, să suporte aceste fapte”, indică expunerea de motive a iniţiativei.
După cum spuneam, proiectul de lege care urmăreşte modificarea regulilor pentru administratorii de bloc a fost iniţiat de către Eugen Ţapu-Nazare. Acesta este senator al Partidului Naţional Liberal (PNL) şi fost secretar de stat în cadrul Ministerului Economiei.
Proiectul propune impunerea unor sancțiuni considerabile pentru administratori
În motivarea proiectului se evidențiază că unitățile administrativ-teritoriale primesc anual sute sau mii de reclamații din partea administratorilor.
La acest moment, Legea nr. 230/2007, adică legea asociațiilor de proprietari, permite asociațiilor de proprietari să refuze prezentarea documentelor solicitate în timpul controalelor. Chiar dacă refuză, administratorii nu pot fi acum trași la răspundere pentru acest lucru, mai indică expunerea de motive a proiectului de act normativ.
Senatorul PNL a subliniat necesitatea ca reprezentanții Primăriei care efectuează controale la asociațiile de proprietari în urma sesizărilor să aibă o prevedere legală care să le consolideze atribuțiile. Proiectul propune impunerea unor amenzi considerabile pentru administratorii de bloc care nu respectă legea.
În cadrul propunerii legislative, senatorul liberal sugerează că și „neprezentarea la organele de control cu documentele solicitate” să fie considerată contravenție. Conform acestui proiect de lege, administratorii asociațiilor de proprietari care nu furnizează toate documentele necesare pentru a explica deciziile luate riscă amenzi între 500 și 3.000 de lei.
Potrivit Jooble.org, un administrator de bloc în România câștigă în medie peste 1.000 de euro lunar. Conform cercetării de piață, acest tip de job are o rată de salarizare de aproximativ 321 de euro pe săptămână.