Reguli noi dacă vrei să fii şofer la Uber sau Taxify! Ce schimbări pregătesc autorităţile

Curtea de Justiție a Uniunii Europene a decis că Uber este o firmă care oferă servicii de transport și că poate fi obligată să se autorizeze la nivelul fiecărui stat membru al Uniunii Europene. Iar şoferii care vor să lucreze pentru aplicațiile de ridesharing precum Uber sau Taxify trebuie să îndeplinească noi condiţii.

O propunere legislativă privind activitățile de transport alternativ cu un vehicul cu conducător auto – „VTS”, care se referă la aplicațiile de ridesharing, se va afla miercuri pe agenda plenului Senatului.

Proiectul stipulează că doar acei şoferi care au cazierul curat pot lucra în acest domeniu. Pentru ca proiectul să fie aplicat, acesta trebuie să primească vot favorabil din partea deputaților. După ce este adoptat de Parlament, el trebuie promulgat prin decret prezidențial și publicat în Monitorul Oficial.

Un „cazier curat” presupune ca şoferii să nu fi fost condamnați pentru infracțiuni contra siguranței pe drumurile publice (conducerea unui autoturism neînmatriculat, conducerea fără permis, părăsirea locului accidentului etc.); infracțiuni privind traficul și consumul de droguri; infracțiuni contra vieții, sănătății și integrității corporale, traficul și exploatarea persoanelor vulnerabile (omor, lovire, încăierare etc.); infracțiuni contra libertății și integrității sexuale (viol, agresiune sexuală, coruperea sexuală a minorilor etc.); infracțiuni contra patrimoniului (furt, tâlhărie, fraude etc.).

De asemenea, şoferul trebuie ca, în ultimii cinci ani, să nu fi avut permisul auto suspendat pentru conducerea sub influența băuturilor alcoolice; conducerea sub influența drogurilor; să nu fi fost implicat, din vina sa, în accidente rutiere soldate cu decesul sau rănirea uneia sau mai multor persoane.

Mai mult, cazierul va trebui verificat o dată pe an, pentru a vedea dacă șoferii îndeplinesc condițiile legale.